Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: De cine să ne temem diseară?

Publicat in Adevarul, joi 5 noiembrie 2009 ·

CFR va întâlni în această seară o echipă robustă, fără vedete, dar care se bazează pe forţa grupului şi pe organizare. Bony Wilfried, Juraj Kucka şi Kamil Vacek sunt principalele arme ale antrenorului Jozef Chovanec în meciul de diseară Sparta Praga pregăteşte meciul precum pe unul obişnuit, fără să simtă presiunea unei eventuale ratări a calificării. De-a lungul istoriei, cehii au creat mereu probleme echipelor româneşti, iar tradiţa s-a păstrat şi la meciul de la Praga, când CFR a capotat, în primul rând din cauza jocului fără orizont şi al lipsei de inspiraţie a apărării.

Astăzi, clujenii nu-şi mai pot permite niciun pas greşit dacă vor să se califice în primăvara europeană, pentru prima oară în istoria clubului. Unii dintre jucători au primit ultimatum din partea conducerii, care speră să-i motiveze astfel pentru un rezultat pozitiv în întâlnirea cu elevii fostului mare fotbalist, Jozef Chovanec.

Relaxat, acesta spune că echipa sa este capabilă să învingă pe oricine şi este decis să mizeze pe aceeaşi tactică precum în meciul tur, care a adus victoria: „Vom juca cu acelaşi ritm, aceeaşi dăruire şi sper să plecăm cu un rezultat bun. Se poate câştiga oriunde, dar trebuie să jucăm inteligent. CFR este favorită, dar asta nu înseamnă cu nu putem pleca cu puncte de aici”, au fost cuvintele antrenorului.

Bony Wilfried vrea în naţionala Cehiei

Vedeta formaţiei cehe este fără îndoială ivorianul Bony Wilfried, atacant în vârstă de 21 de ani, care a impresionat la Sparta. Acesta a declarat că îşi doreşte foarte mult să evolueze în naţionala Cehiei, motiv pentru care va face tot posibilul să joace cât mai bine la Praga, pentru a-i demonstra selecţionerului că merită să obţină cetăţenia cehă:

„Coasta de Fildeş este ţara mea natală, dar m-am integrat excelent în comunitatea cehă şi mi-aş dori foarte mult să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 2 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 56 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum o ora
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 2 ore
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 2 ore
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 4 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 2 ore
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Vremea

București
acum

29°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°