Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicatele ameninta cu reluarea protestelor, nemultumite de promulgarea celor doua legi

Publicat in Romania Libera, joi 5 noiembrie 2009 ·

Alianta Bugetarilor afirma ca legea salarizarii incalca principiile negociate initial si ca sindicatele nu sunt de acord cu cele zece zile de concediu fara plata, si ameninta cu proteste, nemuntumite ca presedintele Basescu le-a promulgat.

Presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Aurel Cornea, a declarat, joi, pentru Mediafax, ca reprezentantii Aliantei Bugetarilor se vor intalni, vineri, pentru a lua o decizie, dupa ce Traian Basescu a promugat, joi, legile salarizarii unice si reorganizarii agentiilor.

"Aceste legi sunt discriminatorii. Legea salarizarii, in forma actuala, incalca principiile stabilite initial cu partenerii sociali, nu motiveaza bugetarii, in general, sa intre sau sa ramana in sistem, iar grila este aplatizata", a precizat Cornea.

Liderul FSLI a subliniat ca sindicalistii iau in calcul sa dea in judecata statul, daca bugetarii vor fi trimisi in concediu fara plata zece zile, deoarece aceasta masura incalca si contractul colectiv de munca, si Codul Muncii.

"Salariatii din invatamant nu vor asigura activitati didactice in cele zece zile de concediu fara plata si vom actiona in judecata statul, deoarece masura incalca si Contractul Colectiv de Munca si Codul Muncii. Legea reorganizarii unor institutii nu da dreptul ordonatorilor de credite sa trimita angajatii in concediu fara plata fara acordul sindicatelor", a spus Cornea.

Presedintele Traian Basescu a declarat miercuri ca in cursul zilei de joi va promulga legea salarizarii unitare si pe cea privind reorganizarea unor institutii publice, chiar daca se va stabili ca vor fi necesare unele imbunatatiri, pe care le va discuta ulterior cu partidele.

El a adaugat ca promulgarea acestor legi este importanta din perspectiva acordurilor cu FMI.

Pe de alta parte, sindicatele asteapta constituirea grupurilor

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, pus în libertate de Tribunalul Ilfov / El a părăsit penitenciarul, fiind aşteptat de soţie / Susţine că nu mai este interesat de viaţa publică - FOTO

News.ro acum 14 minute
Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre, care executa o pedeaspă cu închisoarea de nouă ani, a fost eliberat condiţionat în urma unei decizii a Tribunalului Ilfov, care este definitivă. El a părăsit penitenciarul, luni după-amiază, fiind aşteptat de

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum o ora
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Trei asistenţi medicali de la Spitalul Judeţean Constanţa, reţinuţi pentru luare de mită în formă continuată/ Ei sunt acuzaţi că au primit bani pentru a urgenta formalităţile de predare a persoanelor decedate

News.ro acum o ora
Trei asistenţi medicali de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au fost reţinuţi pentru luare de mită în formă continuată, fiind acuzaţi că au primit bani pentru a urgenta formalităţile de predare a trupurilor persoanelor decedate.

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: Nu mă mai interesează viaţa publică sub nicio formă

Mediafax acum 20 minute
Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a ieşit luni din închisoare. Nu mă mai interesează viaţa publică sub nicio formă, le-a spus Mazăre jurnaliştilor care aşteptau în faţa Penitenciarului Jilava. Decizia privind eliberarea condiţionată a fost l

Kosovo a obținut statutul de membru asociat în Adunarea Parlamentară a NATO

HotNews acum o ora
Kosovo a fost acceptat luni ca membru asociat în Adunarea Parlamentară a NATO, un organism separat de Alianţa Nord-Atlantică şi în care din anul 2014 era observator, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres. Jens Stoltenberg, secretarul general al

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 16 minute
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum 3 ore
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

INCENDIU în Berbești: Pompierii militari intervin pentru stingerea unui focar într-o garsonieră

Gandul acum o ora
În urma unui apel de urgență, pompierii militari din Vâlcea au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care se manifesta într-o garsonieră din localitatea Berbești. La fața locului au sosit imediat forțe din cadrul Detașamentului

Meteo: Vremea se încălzește semnificativ în următoarele două săptămâni, temperaturile vor fi peste cele normale

HotNews acum 2 ore
Vremea începe să se încălzească pe parcursul următoarelor două săptămâni, urmând să se înregistreze valori termice mai ridicate decât în mod normal faţă de data din calendar, în timp ce în mare parte din ţară se va păstra un grad de instabilitate at

TAROM deschide cerul copiilor, de 1 iunie: bilete gratuite și acces în cabina de pilotaj

Adevarul acum o ora
TAROM organizează pe 1 iunie „Ziua Porților Deschise”. Micuții pot vizita o aeronavă și vor avea acces inclusiv în cabina de pilotaj. Tot atunci, părinții pot cumpăra bilete de avion gratuite pentru copiii cu vârsta de până la 11 ani.

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

18°
lun.

12°/18°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/21°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°