Preşedintele Secţiei penale a Tribunalului Prahova, Dumitru Rebegea, a fost reţinut, aseară de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce ar fi luat mită 40.000 de euro de la doi interlopi. Sursa: EVZ Potrivit surselor din DNA, judecătorul ar fi primit de la o avocată, în două tranşe, suma de 36.000 de euro, din cele 40.000 cerute, iar în schimb a promis că îi va ajuta pe cei doi doi interlopi din Prahova, care aveau dosare pe rolul instanţei unde acesta era judecător.
Cele două persoane pentru care s-a cerut punerea în libertate erau trimise în judecată de procurorii DIICOT, pentru infracţiuni cu violenţă, au declarat surse judiciare. Dosarul urma să fie judecat de Dumitru Rabegea.
Procurorii DNA nu au mai avut nevoie de încuvinţarea CSM pentru reţinerea judecătorului prahovean, fapta de care este acuzat fiind probată prin flagrant.
Şeful Secţiei penale a Tribunalului Prahova, Dumitru Rebegea, a fost prins în flagrant delict, aseară, în timp ce primea suma de bani. Magistratul ar primit banii prin intermediul avocatului celor doi interlopi. Judecătorul Rebegea este audiat de procurori, el urmând să fie prezentat Curţii de Apel Ploieşti cu propunere de arestare preventivă.
Din activitatea judecătorului
Judecătorul Dumitru Rebegea s-a ocupat de dosarele unor interlopi celebri, precum Sandu Zamfir, zis Austrianu şi Florin Pârjol, liderul clanului Ghenosu, pe care i-a eliberat, deşi au fost reţinuţi pentru comiterea unor fapte grave, precum şantaj, înşelăciune şi cămătărie.
Pe 30 septembrie, Sandu Zamfir a fost eliberat de judecătorul Rebegea, deşi se sustrăgea unui mandat de arestare, interlopul cunoscut sub numele de Austrianu fiind dat în urmărire generală pentru şantajarea şi înşelarea mai multor oameni de afaceri. Procurorii au arătat că în perioada 18-26 iunie, Zamfir l-a ameninţat