Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lacul cu portofele si trista poveste a complexului Lac-Padurice din Arad

Publicat in HotNews, vineri 6 noiembrie 2009 ·

O padurice inseamna umbra, ozon, copaci, iarba, un strop de salbaticie naturala, intr-un oras intoxicat de praf, noxe si peturi. Bantui prin padurice singur, cu cainele sau cu iubita. Visezi, poate chiar saruti, la umbra teiului batran. Sau, ma rog, a altor soiuri de copaci. Te duci apoi la lac. Cu un prieten si-o halba de bere. La a doua, povestile se tin lant. Pe fundul lacului, spun oamenii, zac sute de portofele, furate si-apoi aruncate acolo de panacoti si aurolacii din gara. Sa le fi golit chiar de tot?

Am pornit-o pe urma portofelelor inghitite de Lacul de la Podgoria, din Arad. O intreaga tevatura. Am dat peste cenusa unui incendiu provocat, peste daramaturi si constructii nefinalizate, peste un sediu de Consiliu Judetean cu cupola verde, peste planuri marete, pe bani europeni si publici, ale municipalitatii. Am dat peste mizeria din lac.

Tricoul Rosu si Pisica Albastra

Lacul si paduricea se afla intr-o zona centrala din Arad, intre strada Corneliu Coposu, Piata Podgoriei si strada Miron Costin. Aproape e Gara, la cativa pasi se intinde „aleea cu banci”. Banci de bani, nu de sezut. Daca treci strada, ajungi pe Revolutiei, promenada aradeana care duce in buricul targului. Inainte de revolutie, Casa Sindicatelor si intreprinderea Tricoul Rosu punctau doua colturi ale complexului Lac-Padurice.

Peste drum, se facea sport la un poligon de tir, un cartodrom si un bazin de inot. Acum, situatia s-a schimbat. Strandul mic, cum ii spuneau aradenii, a disparut sub moloz. Tricoul Rosu e daramat. Din fosta fabrica, infiintata in 1918, la inceputul anului 2007 s-a ales praful. Majoritatea femei, angajatele au mers in somaj, apoi care incotro. Una dintre ele mi-a zis ca munceste ca ingrijitoare, in Germania.

In 1998, Gelu Zoica, directorul general al fabricii de tricotaje, spunea: "Sunt foarte fericit ca am reusit sa menti

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024. Olanda trece de Polonia. Danemarca şi Slovenia se termină 1-1

Capital acum 29 minute
EURO 2024. S-au încheiat deja primele două meciuri de duminică, 16 iunie. Olanda a câştigat în faţa Poloniei, cu ceva emoţii, iar Danemarca şi Slovenia au făcut egal. Ultimul meci al zilei, Serbia – Anglia, începe la ora 22:00.

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 7 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 6 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 2 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 6 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Foto: ACCIDENT SPECTACULOS într-o comună din județ. Persoană încarcerată!

Gazeta valceana acum o ora
Pompierii vâlceni au fost solicitați astăzi, 16 iunie 2024, în jurul orei 19.40, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor la un accident rutier produs în comuna Nicolae Bălcescu. „S-au deplas

Declarația pentru pacea în Ucraina, semnată de 80 din 93 de ţări la summitul din Elveţia. Ce națiuni au refuzat

Adevarul acum 3 ore
Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată doar de 80 din cele 93 de state participante, potrivit unei liste publicate duminică de gazdele elveţiene, citată de dpa, potrivit Agerpres.

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°