Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BNR a urcat prognoza de inflaţie pentru finalul anului la 4,5%

Publicat in Adevarul, vineri 6 noiembrie 2009 ·

Banca Naţională a României (BNR) şi-a revizuit în creştere prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, de la 4,3% la 4,5%, ca urmare a influenţei mai mari a accizelor la tutun şi a preţurilor administrate, potrivit lui Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, citat de NewsIn. „Principalul factor îl constituie accizele la tutun, care contribuie cu 0,5% în sus. O altă contribuţie uşoară, de 0,1%, o au şi preţurile administrate‟, a afirmat Isărescu. El a adăugat că săptămâna viitoare, când vor fi publicate datele privind inflaţia pe luna octombrie, se va observa că aceasta „va intra bine în indicele de variaţie‟.

Ultimele statistici arată că rata anuală a inflaţiei a coborât în septembrie la 4,94%, de la 4,96% în august, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

BNR a fixat pentru acest an o ţintă de inflaţie de 3,5% plus sau minus un punct procentual (2,5-4,5%), astfel că noua prognoză se situează la limita superioară a bandei de variaţie din jurul ţintei.

Inflaţie de 3% în 2011

Pentru sfârşitul lui 2010, BNR şi-a menţinut prognoza de inflaţie la 2,6%, în condiţiile în care şi-a fixat o ţintă de inflaţie de identică cu cea de anul acesta. În 1, ţinta este de 3%. Mugur Isărescu, a calificat acest procent, stabilit de banca centrală pentru finalul lui 2011, ca fiind "rezonabil şi balansat", precizând că banca centrală o va discuta cu viitorul guvern.

Aceasta este cea mai ambiţioasă ţintă asumată până acum de BNR, de la adoptarea acestei strategii de politică monetară, în 2005. Pentru 2009 şi 2010, ţinta a fost fixată la 3,5% plus/minus un punct procentual (2,5-4,5%).

Nu este nevoie de o ajustare suplimentară a cursului

Guvernatorul BNR consideră că nu e nevoie de o ajustare a cursului de schimb, pentru că fundamentele economice sunt mult mai bune decât cele de anul trecut. Pentru asta e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 2 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum o ora
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 57 minute
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 4 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 2 ore
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 2 ore
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum o ora
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 44 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Vremea

București
acum

29°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°