Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: UPDATE- Trei tineri au intrat cu Dacia într-un stâlp de iluminat

Publicat in Adevarul, vineri 6 noiembrie 2009 ·

Trei tineri au ajuns în stare gravă la spital, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp de pe marginea şoselei.

Accidentul s-a petrecut, vineri, în jurul orei 14, pe DE 70, la ieșirea din Turnu Severin, în localitatea Şimian. Din primele cercetări, autoturismul Dacia în care se aflau tinerii nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a derapat şi a intrat într-un stâlp de iluminat. „Autoturismul implicat în accident se deplasa pe direcţia Tr. Severin către Şimian. Pe fondul neadaptării vitezei pe un carosabil umed, într-o curbă, a derapat şi a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat de pe marginea drumului, trei persoane fiind rănite”, a declarat comisarul Gabriel Lică, şeful Serviciului Rutier Mehedinţi.

În urma impactului, cei trei tineri ce se aflau în mașină au fost grav răniţi şi transportaţi la spital cu fracturi multiple şi traumatisme cranio-cerebrale. „Când am venit, am găsit la faţa locului un coleg de-al nostru, de la descarcereare, care se afla în timpul liber. A ştiut ce să facă până am venit noi. Le-a acordat primul ajutor”, ne-a declarat cpt. Claudiu Balaure, de la ISU „Mehedinţi”.

Circulația pe E70 s-a desfășurat, timp de aproape o oră, pe un singur sens. Pompierii veniți la fața locului au rămas în zonă, pentru că există pericolul ca stâlpul lovit de tineri să se prăbușească. „Erau două fete şi un băiat încarceraţi, într-o stare foarte gravă. Când am ajuns noi, ambulanţa era deja la faţa locului, pentru că se afla într-o altă misiune. Acum am rămas în zonă, deoarece stâlpul de care s-a lovit maşina es în pericol să cadă şi trebuie să supraveghem zona”, a mai spus Claudiu Balaure.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BAC 2024. Probele scrise încep astăzi cu examenul la Limba şi Literatura Română

Mediafax acum o ora
Prima probă scrisă a Bacalaureatului, din acest an, este cea de Limba şi literatura română. Peste 134.000 de candidaţi susţin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului. Probele scrise din prima sesiune a examenului de Bacalaureat se vor desfăşura în

Alegerile din Franţa - furtună şi avânt

Adevarul acum 51 minute
În 1776 Fruedrich Maximilian Klinger scria o piesă de teatru intitulată Sturm und Drang (“furtună şi avânt” în traducerea din limba română) de la care avea să se nască un curent cultural cu acelaşi nume. Acţiunea are loc în timpul Revoluţiei America

Emilia Șercan îl acuză pe Mircea Geoană că și-a plagiat teza de doctorat, după operele a doi președinți americani

Ziare.com acum o ora
Mircea Geoană, actual secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, este acuzat de plagiat în teza sa de doctorat susținută în 2005 la Academia de Studii Economice (ASE). Emilia Șercan a publicat o inves

Spania învinge Georgia fără emoţii şi va întâlni Germania în sferturi la Euro 2024

Mediafax acum o ora
Portarul Mamardashvili a fost principalul protagonist al începutului de meci, salvând o primă şansă de gol a spaniolilor, după ce a parat lovitura de cap a lui Carvajal, la capătul unui corner. În ciuda cursului jocului, georgienii au deschis scorul

Premierul Marcel Ciolacu are consultări, luni şi marţi, cu partidele politice pentru finalizarea calendarului electoral al alegerilor prezidenţiale şi parlamentare

News.ro acum 2 ore
Guvernul a anunţat programul consultărilor cu partidele politice ale premierului Marcel Ciolacu, luni la Palatul Victori,a pentru a finaliza calendarul electoral al alegerilor prezidenţiale şi parlamentare. Primii cu care se va vedea şeful Executivu

Guvernul britanic avertizează cu privire la riscul ingerinţei Rusiei în campania pentru alegerile din 4 iulie

News.ro acum 2 ore
Vicepremierul britanic Oliver Dowden a avertizat, duminică, asupra riscului de ingerinţă a Rusiei în campania pentru alegerile din 4 iulie, după ce o instituţie media australiană a descoperit activităţi coordonate pe Facebook, relatează AFP. "Există

Licitații - 1 iulie 2024

Buna ziua Brasov acum 11 ore
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 26.07.2024 licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare te

Turcia: Personalul aeroportului din Antalya a refuzat să realimenteze un avion israelian care a aterizat de urgenţă

News.ro acum 3 ore
Un avion aparţinând companiei aeriene israeliene El Al, care a fost nevoit să aterizeze de urgenţă duminică pe aeroportul din Antalya pentru a evacua un pasager bolnav, nu a putut fi realimentat din cauza refuzului personalului turc, a anunţat trans

Alertă în bazele militare americane din UE, inclusiv din România. Risc ridicat de atac terorist

Ziare.com acum 8 ore
Este alertă în bazele militare SUA de pe teritoriul european. Comandamentul European al SUA din Stuttgart a emis duminică, 30 iunie, o alertă pentru ridicarea nivelului de protecție a forței în rândul mai multor baze din Europa în care activează mil

Ungaria lui Viktor Orban preia preşedinţia Uniunii Europene

Mediafax acum o ora
Guvernul naţionalist al Ungariei preia luni preşedinţia Uniunii Europene cu un apel asemănător lansat de Trump de a "face Europa măreaţă din nou". Mulţi legislatori din UE cred că Ungaria n-ar trebui să aibă această poziţie.

Vremea

București
acum

25°
lun.

22°/37°
mar.

21°/40°
mie.

17°/30°
joi

17°/32°
Iasi
acum

25°
lun.

21°/35°
mar.

19°/31°
mie.

15°/27°
joi

14°/26°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/28°
mar.

22°/29°
mie.

20°/28°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

20°/32°
mar.

16°/24°
mie.

12°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

25°
lun.

23°/34°
mar.

17°/25°
mie.

15°/24°
joi

15°/25°