Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gripa porcină nu-i sperie pe vameşi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 7 noiembrie 2009 ·

Sute de persoane ajung zilnic în Bulgaria, pentru cumpărături sau pentru a vizita oraşele În vama de la Calafat nimeni nu purta ieri măşti speciale împotriva gripei porcine. Chiar dacă autorităţile din sănătate au dat aceste măsuri de protecţie, la Calafat această regulă este ignorată.

Reporterii Adevărul de Seară s-au deplasat astăzi la punctul de frontieră menţionat pentru a verifica dacă sunt respectate condiţiile impuse de Ministerul Sănătăţii Publice, cu atât mai mult cu cât în Bulgaria a fost ieri decretată stare de urgenţă din cauza pandemiei de gripă.

Poliştii spun că măştile stau în cutii

Întrebaţi de ce nu poartă măşti şi mănuşi pentru a nu contacta virusul A(H1N1), angajaţii poliţiei de frontieră au spus că nu le-a cerut nimeni acest lucru şi că sunt aprovizionaţi cu măşti, dar că stau în  cutii. „Ce gripă, doamnă? Nu am pus măşti la gură până acum şi nu s-a îmbolnăvit nimeni dintre noi. Nu am văzut niciun doctor care să fi stat pe aici şi să ne facă analize, cum s-a arătat pe la televizor”, ne-a spus comisar şef Costel Simion, din cadrul Poliţiei de Frontieră.

Conducerea susţine însă altceva. „La noi toţi angajaţii au măşti. Dacă vă duceţi acum la vamă îi puteţi vedea pe toţi cu aceste măşti, cu mănuşi, folosesc pentru dezinfectare spirt şi cloramină. Avem de asemenea doi medici, unul din unitate şi altul de la Craiova, care informează toţi oamenii despre noua gripă, despre simptomele acesteia. Avem 300 de măşti, 300 de mănuşi, 40 de kilograme de spirt şi 280 de kilograme de cloramină”, a declarat comisar şef Constantin Popescu, director adjunct al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF)Dolj, sectorul Calafat.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD dezminte afirmațiile USR: „Marcel Ciolacu este la numai 300 de voturi faţă de Elena Lasconi”

Libertatea acum o ora
Lucian Romaşcanu, unul dintre comunicatorii PSD și un apropiat al președintelui demisionar Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă 30 noiembrie, că afirmaţiile prim-vicepreşedintelui USR, Dominic Fritz, privind renumărătoarea voturilor primului la prezid

Alegeri parlamentare 2024 Ialomiţa: Cine candidează în judeţ şi câte locuri are Ialomiţa în noul Parlament

Mediafax acum 25 minute
Alegerile parlamentare au loc duminică, 1 decembrie, de Ziua Naţională a României. În noul Parlament, judeţul Ialomiţa va avea 2 senatori şi 4 deputaţi.

Caraş-Severin: USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale pentru renumărarea voturilor

Mediafax acum o ora
„Procesele-verbale de renumărare au fost semnate de către membrii Biroului Electoral Judeţean nr. 11 Caraş-Severin, cu excepţia celor de la USR şi AUR”, se arată în comunicat. Potrivit BEJ Caraş-Severin, cele două partide „au motivat refuzul prin fa

O femeie și un bărbat, surprinși de o avalanşă la Bâlea Lac! (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
O femeie şi un bărbat au fost surprinşi, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de o avalanşă în Munţii Făgăraş, zona Bâlea Lac. Cele două persoane, o femeie de 49 de ani și un bărbat, erau echipate pentru iarnă, însă avalanșa i-a adus și aruncat peste stânci

BEC Activitatea de renumărare şi reverificare a buletinelor de vot nu s-a finalizat în toate birourile electorale implicate

Ziua Constanta acum 39 minute
Având în vedere informaţiile apărute in spaţiul public privind procesul de renumărare şi reverificare a tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru Preşedintele României din data de 24 noiembrie

Vlad Gheorghe anunță că a depus o plângere penală împotriva judecătorilor CCR din cauza amânării validării alegerilor prezidențiale: „Politrucii de la CCR nu au niciun temei pentru decizia lor de renumărare”

HotNews acum 4 ore
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, a anunțat sâmbătă că a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva judecătorilor de la Curtea Constituţională din cauza amânării validării rezultatului alegerilor prezidenți

Iohannis: Ştiu că am făcut greşeli, unele alegeri în care am investit speranţă şi încredere nu au trecut testul timpului, iar pe unii v-am dezamăgit. Vă cer iertare pentru că de-a lungul timpului am luat decizii care v-au nemulţumit

News.ro acum 24 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă seară, la recepţia de Ziua Naţională a României că le cere iertare românilor pentru greşelile făcute. ”Ştiu că am făcut greşeli, unele alegeri în care am investit speranţă şi încredere nu au trecut tes

VIDEO Avertisment al Salvamont: Vreme rea la Cota 2000. Recomandăm retragerea imediată către Sinaia cu transportul pe cablu, nu pe schiuri

HotNews acum 2 ore
Salvamontiştii din Sinaia au avertizat, sâmbătă după-amiază, că la Cota 2000 vremea este rea, vizibilitatea fiind scăzută din cauza ceţii şi se semnalează ploaie îngheţată. Astfel, turiştii sunt sfătuiţi să înceapă coborârea spre Sinaia cu transport

USR spune că diferența dintre Lasconi și Ciolacu s-a mărit în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secții

HotNews acum 3 ore
Diferența între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu s-a mărit cu peste 1.700 de voturi în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secțiile de votare, transmite USR. Partidul spune că are aceste informații de la reprezentanții din birourile e

Prima secțiune a ”Scutului estic”, de la granița cu Rusia, este gata: ”Cel mai mare proiect de acest gen din istoria Europei după 1945”

Ziare.com acum 4 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă, 30 noiembrie, că primul tronson de fortificaţii cunoscut sub numele de „Scutul de Est” de-a lungul frontierelor Poloniei cu Rusia şi Belarus este gata şi că toate măsurile puse în aplicare de-a lungu

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°