Administratorul public al municipiului Slatina, Minel Prina şi fostul viceprimar Gabriel Diaconu au fost trimişi în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Craiova pentru abuz în serviciu. În perioada august 2004 – martie 2006, Gabriel Diaconu, în calitate de viceprimar al municipiului Slatina, cu atribuţii de coordonare a Direcţiei Tehnice, Compartimentul Investiţii, Lucrări Publice, Licitaţii şi Minel Prina, în calitate de şef serviciu şi ulterior director al Direcţiei Tehnice, preşedinte, respectiv membru al comisiilor de evaluare oferte, au atribuit în mod nelegal şi arbitrar, un număr de 18 contracte de efectuare de lucrări publice firmelor SC Ac Ind Olt SA şi SC Total Incon Srl, administrate de Nicolae Romaniuc şi Radu Bobariu.
Cele două firme au restituit banii
Diaconu a obţinut de la administratorii firmelor câştigătoare ale licitaţiilor acceptul de a subcontracta lucrările în favoarea unei firme în care avea interes personal, SC Romprefabricate SRL, firmă care astfel a obţinut contracte de lucrări în valoare totală de 6.235.123,97 lei. În schimbul acestui serviciu, firmele administrate de Romaniuc şi Bobariu au obţinut un comision de 2,5%, respectiv 3% pentru fiecare lucrare subcontractată.
În plus, din dispoziţia lui Gabriel Diaconu s-au întocmit sub antetul firmelor adjudecatare toate înscrisurile privind obţinerea şi derularea contractelor de lucrări, inclusiv situaţiile de plată, atestându-se lucrări neefectuate, situaţie acceptată de învinuiţii Romaniuc şi Bobariu. Consiliului Local Slatina a fost prejudiciat cu suma de 128.419,53 lei. Sumele de bani încasate necuvenit de S.C. Ac Ind Olt S.A. şi S.C. Total Incon S.R.L. au fost restituite integral.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Slatina.