Un grup de adolescenţi a tocmit atelajul pentru a face o supriză originală unei colege cu ocazia aniversării. Şapou: Caleaşca franţuzească fabricată în anii 40, care circulă de ieri prin oraş, a lansat un nou trend: petrecerea cu trasură. Noua modă în materie de fiţe la onomastici în rândul elevilor este teatrul labirint, la care se merge musai cu trăsura.
Ieri, Liviu Vieru a profitat de faptul că în Focşani a fost ”lansată” o trăsură pe post de taxi şi i-a făcut iubitei lui, Alexandra, o surpriză cu ocazia împlinirii vârstei de 17 ani.
Sărbătorita a avut parte de o petrecere surpriză. A fost întâmpinată acasă de colegele şi prietenele ei deghizate în personajele din „Cenuşăreasa”, iar în rolul principal a fost chiar ea.
Cu haine de epocă împrumutate de la adevăraţii actori ai teatrului, petrecăreţii au pus în scenă piesa, impecabil.
”Cenuşăreasa”, adică Alexandra, s-a costumat în prinţesă şi a fost dusă la bal cu trăsura recent autorizată de primărie pentru a circula în regimde taxi.
Totul s-a petrecut cu ajutorul dat de Zâna cea Bună şi bagheta ei fermecată, personaj întruchipat de una dintre colegele fetei, Roxana Stoian.
Întoarcere în timp
Balul a fost pregătit într-o sală de clasă a Liceului Pedagogic, cel la care învaţă majoritatea prietenilor Alexandrei şi ai lui Liviu. Aici, conform poveştii, Cenuşăreasa şi-a pierdut pantoful şi aşa şi-a găsit prinţul, pe Liviu.
Costumat în ofiţer de pe vremea lui Cuza, prinţul a plimbat-o pe Cenuşăreasă pe străzile oraşului cu trăsura albă, sub privirile plăcut surprinse ale trecătorilor.
„Totul a fost o surpriză de ziua mea pentru că de fapt teatrul labirint aşa se joacă, pe nepregătite. Sunt foarte fericită că, de ziua mea, prietenul meu s-a gândit să mă plimbe cu trăsura ca pe timpuri pe care noi nu le-am prins