Ora de iarnă. Zile mai scurte, nopţi – evident – mai lungi. Şi tot mai puţină energie. Lucru care se observă şi când vine vorba despre exerciţiile zilnice sau săptămânale care făceau parte, până de curând, din programul de rutină. De ce nu mai avem chef de mişcare iarna şi cum putem învinge această stare păguboasă?

La ora când scriu acest text obişnuiam, măcar de două ori pe săptămână, să fug de la serviciu. La propriu şi la figurat. Reuşeam să "fur" 30-40 de minute pentru o alergare scurtă, dar eficientă pe stadionul din apropierea redacţiei. În zilele bune, prindeam şi apusul soarelui pe pista de atletism. Sursă în plus de endorfine. Atât de eficiente, încât chiar mă întorceam la muncă zâmbind şi gata de proiecte restante.

N-aş ieşi să alerg pe bezna asta nici cu Poliţia. Întunericul mă indispune. Am senzaţia că-n cel mult două ceasuri ar trebui să mă culc. Că ziua trebuie să se încheie urgent, că sunt obosită-frântă şi abia m-aş târî până la maşina din parcare. De unde energie, forţă şi chef pentru un minicros de câţiva kilometri?

Un aşa-numit "personal trainer" consultat de The Telegraph a reuşit să-mi ofere câteva explicaţii şi răspunsuri. Totul este, spune el, o chestiune de motivaţie. "Eşti la fel de obosit la ora 18:00 într-o zi normală de septembrie pe cât eşti într-una de noiembrie. Numai că absenţa luminii soarelui şi a temperaturilor prietenoase pentru organism îţi consumă «bateriile» mult mai rapid", spune Jim Stubbs.

Teoretic, problema confortului termic se poate rezolva rapid cu un trening mai gros. Plus că mi se pare motivant să scot aburi pe gură în timp ce alerg. Îmi dă senzaţia lucrului bine făcut şi o anumită doză de automulţumire pentru că sunt ambiţioasă şi luptătoare. Însă, oricâtă voinţă aş avea, nu pot întârzia lăsarea întunericului, o dată cu care motivaţia se duce pe apa Sâmbetei. Ceea ce