Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rulmentul are doar şapte handbaliste!

Publicat in Adevarul, luni 9 noiembrie 2009 ·

Cu numai şapte jucătoare în lot şi măcinată de probleme financiare, formaţia de la poalele Tâmpei a cedat fără drept de apel, scor 28-37, în faţa echipei din Baia Mare, pe care o învinsese în tur, la Braşov, cu 31-26. Fetele lui Herbert Muller au fost dominate de o manieră clară, iar braşovencele au căzut fizic. Echipa din Baia Mare a început excelent partida şi a speculat fiecare eroare a formaţiei lui Herbert Muller, conducând cu 12-3 (min. 15) şi 18-8 (min. 25). Gazdele au făcut legea şi în repriza secundă, iar Melinda Geiger a marcat din toate poziţiile, punctând de 18 ori!

Chiar dacă Primăria a preluat echipa, situaţia continuă să stagneze la formaţia de la poalele Tâmpei.

Încă nu a discutat nimeni cu Ionica Munteanu sau Cristina Niculae, handbaliste care nu au semnat cu vreo echipă, în ciuda ofertelor avantajoase pe care le au. „A fost o partidă controlată autoritar de Baia Mare, iar noi nu am avut soluţii pentru a bloca jocul perfect al celor două super-jucătoare de la adversare: Melinda Geiger şi Camelia Balint. Baia Mare a meritat calificarea, iar noi trebuie să ţinem capul sus şi să mergem mai departe “, a precizat antrenorul braşovencelor Herbert Muller (foto) .

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 3 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 4 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 3 ore
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 5 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 3 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 5 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 8 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Hamas a atacat cu rachete Tel Aviv pentru prima dată în ultimele luni

News.ro acum 5 ore
Hamas a lansat duminică rachete spre Tel Aviv, declanşând sirenele în centrul financiar al Israelului pentru prima dată în ultimele patru luni, în timp ce gruparea islamistă palestiniană a încercat să îşi arate puterea militară în ciuda ofensivei is

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
joi

14°/27°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

12°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/24°