Pentru a nu se îmbolnăvi de gripă nouă, ţăranii din Bilieşti au recurs preventiv la leacurile băbeşti. Speriaţi de isteria creată în jurul virusului AH1N1, localnicii se tratează preventiv cu usturoi, ceapă, vin fiert şi ventuze. Localnicii din comuna Bilieşti au început să consume cât mai multă ceapă, usturoi şi un pahar de vin sau ţuică fiartă la fiecare masă. Nu de dragul gustului, ci pentru că vor să se ferească de gripa porcină.
Speriaţi de campania media legată de răspândirea bolii, ţăranii au ajuns să ia în seamă şi cea mai mică senzaţie de răceală. Dacă până acum, aşteptau să treacă de la sine, acum apelează inclusiv la rudimentarele ventuze, numai să nu contacteze temutul virus.
"În perioada asta, când suntem aproape să răcim, mâncăm mult usturoi şi ceapă cu mămăligă, bem o cană cu vin fiert şi dacă nu ne trece, ne punem ventuze. Le ungem cu gaz, că spirtul nu e bun! După ce le încingem cu şomoiogul cu foc, le punem pe spate şi tăiem cu lama unde se umflă pielea, unde ţine junghiul. Ne simţim foarte bine aşa" , ne-a spus Georgeta Popa, de 77 ani.
Nu cred în vaccinuri sau în pastille
Chiar dacă numărul persoanelor care s-au îmbolnăvit din cauza gripei porcine creşte alarmant de la o zi la alta, ţăranii nu se dezic de leacurile băbeşti, iar de vaccinurile antigripale aproape că nici nu au auzit.
“Asta e o prostie cu răceala asta porcină. La fel îţi curge nasul, ochii. Aşa răceam şi până acum şi ne trecea fiecare răceală cu ventuze. Vaccinurile alea sunt nişte prostii. Sperie lumea aiurea. Cu gripa aia la păsări nu a omorât atâtea păsări degeaba?!” , ne-a întrebat revoltată tanti Georgeta.
Cei care se bucură cel mai mult de măsurile de prevenţie sunt bărbaţii. “Oricum beam la masă un pahar de vin, dar acum îl şi fierbem, dacă e nevoie bem mai mult”, ne-a spus Nicolae Lemn