Vracii din Neamţ sunt convinşi că pot învinge gripa nouă
Terapeuţii din judeţ cred, pe de altă parte, că cea mai mediatizată afecţiune a momentului poate fi tratată cu gânduri bune.
Nemţenii loviţi de gripă pot încerca câteva dintre reţetele pe care le prepară din moşi-strămoşi vracii din judeţ.
Unul dintre ei este Ana Lupescu, din Sabasa. Femeia susţine că poate alunga chiar şi gripa nouă cu rădăcini pe care le cultivă în grădina casei sale. „Da, pot trata gripa asta porcină cu ceaiuri, alifii şi frecţii, pe spate şi pe piept“, spune bătrâna, cunoscută ca vindecătoarea mama Ana.
„Îi dau ce mă pricep“
Pentru ca tratamentul ei să fie folositor, Ana Lupescu are şi o menţiune. „Trebuie să te fereşti de frig şi va fi bine“, mai spune mama Ana.
Ca un adevărat profesionist într-ale medicinei, mama Ana ţine în secret detaliile preparării leacurilor. „Dacă cineva e bolnav, să vină la mine, îi dau ce mă pricep eu şi apoi va vedea“, se laudă vindecătoarea.
Bătrână prepară leacuri de la vârsta de 17 ani, după ce a cunoscut două ardelence refugiate de război care se îndeletniceau cu acest meşteşug. Spune că foloseşte peste 100 de plante pentru prepararea ceaiurilor şi alte peste 40 de rădăcini pentru alifii. Alături de vracii nemţeni, terapeuţii afirmă că şi ei au puterea de a combate porcina. De această dată nu este vorba de leacuri, ci de psihicul şi dorinţa fiecăruia. „Dacă au reacţii negative, «purtătorii» se îmbolnăvesc mai repede. Manifestările se pot explica ştiinţific: există o zonă în partea dreaptă a creierului care degajă anticorpi şi care este anihilată la stări negative. În acest fel scade imunitatea“, afirmă Gabriel Nedelea, terapeut din Piatra Neamţ.
Şi terapeuţii folosesc plante pentru leacul afecţiunilor respiratorii. Avertizează însă asupra componentelor chimice adăugate de magazinele de tip naturist în compoziţia