Este directorul executiv al Centrului de Studii asupra Comunismului şi cofondator al masteratului despre trecutul recent al României.

Tânărul intelectual consideră că pasiunea sa timpurie pentru istorie are o dublă origine. Pe de o parte, o pune pe seama unei structuri narative general umane, în sensul că cei mici sunt atraşi de poveştile cu lupte, iar istoria este înainte de orice naraţiune.

Pe de altă parte, curiozitatea intelectuală îi îndeamnă pe unii să încerce să depăşească condiţia de ascultător, să cerceteze şi adevărul din spatele poveştii. Aceştia sunt istoricii de mai târziu.

Ovidiu Buruiană a crezut ani în şir că istoria este doar un hobby pentru el, motiv pentru care a şi urmat un liceu sanitar, pe care l-a continuat cu o şcoală postliceală în domeniu. Pe aceasta a făcut-o însă în paralel cu Facultatea de Istorie, care treptat l-a sustras.

Lectorul universitar a păstrat în minte o imagine pozitivă perioadei studenţiei, dar nu numai. „Şcoala m-a marcat. Am fost unul dintre elevii care s-au bucurat de atenţia profesorilor. Asta datorită pasiunii mele pentru istorie, care ieşea în evidenţă prin comparaţie cu dezinteresul unor colegi“, îşi aminteşte tânărul ieşean.

Un student şi un profesor pasionat

Ovidiu Buruiană a fost un student eminent. A şi terminat, de altfel, ca şef de promoţie, în 1998. „Dacă vrei să fii cu adevărat bun trebuie să citeşti constant, să înveţi susţinut, nu-ţi permiţi să acumulezi doar în sesiune“, susţine profesorul. Există câteva calităţi ale studiului istoriei pe care intelectualul ieşean nu le uită. Îşi aduce aminte de seminariile care îl incitau la formularea unor întrebări, chiar personale.

Au fost apoi profesorii care au avut de transmis o metodă de abordare a faptului trecut, care au cultivat interdisciplinaritatea etc. „Un alt beneficiu al studiilor de istorie este acela că-ţi formează