PREMIERE. Metropolis, teatrul de pe strada Mihai Eminescu, are program încărcat în această lună: scoate la rampă cinci spectacole în premieră oficială.
Astfel, este musai pentru amatorii de teatru să-şi treacă în agendă următoarele spectacole şi datele premierelor: „Azilul de noapte” (regia Mircea Marin), diseară, „Doctori, femei şi alte întâmplări” (regia Emanuel Pârvu), mâine, „Fantoma, dragostea mea” (regia Şerban Puiu), joi, 12 noiembrie, „Sfârşit de partidă” (regia Alexandru Tocilescu), sâmbătă, 14 noiembrie, şi duminică, 15 noiembrie, „Tarelkin” (regia Gelu Colceag), miercuri, 18 noiembrie, şi joi, 19 noiembrie.
De fiecare dată, piesele se joacă de la ora 19.00. Biletele de intrare la spectacol costă 21,2 lei.