Eseistul, criticul literar şi teatrologul Ion Vartic l-a cunoscut pe scriitorul Petru Dumitriu. În interviul pe care ni l-a acordat în exclusivitate, Ion Vartic dezvăluie amănunte inedite din viaţa şi opera autorului "Cronicii de familie".Jurnalul Naţional: Petru Dumitriu era "de o eleganţă contrastând violent cu sărăcimea şi cenuşiul din jur. Bărbatul acela ostentativ de elegant avea dantele la încheieturi, straie nemaivăzute, un aer feroce de sigur pe el... Capul, tuns scurt, era superb. Răvăşit, cu detestabila, capitalista tunsoare ŕ la Titus...". Aşa îl descrie, ironic, într-un pamflet, Constantin Ţoiu. L-aţi cunoscut pe Petru Dumitriu. Credeţi că juca un rol, pozând într-un dandy extravagant sau era un spirit de frondă la adresa unei lumi pe dos?
Ion Vartic: Petru Dumitriu nu poza într-un dandy, ci chiar era un dandy înnăscut. Şi, în consecinţă, şi un "frondeur", care îşi juca "rolul", aşteptând să savureze privirea şocată a asistenţei. Fără spectatori, orice dandy şi-ar pierde sensul său existenţial. Spiritual vorbind, tânărul Petru Dumitriu ar fi fost un dandy în orice regim politic. Cu atât mai mult însă în perioada dejistă, când dezinvoltul scriitor ţintea, cu satisfacţie batjocoritoare, să zăpăcească nu atât burghezul, cât activistul de partid, semianalfabet, ţărănos, stângaci şi puritan.
De altfel, Petru Dumitriu şi-a perfecţionat vocaţia de dandy mai întâi sub influenţa mamei sale, Theresa Debreczi, urmaşă îndepărtată, cum spune scriitorul, a "cavalerilor pustei", domesticiţi treptat, în secuime, în mici nobili de ţară. A urmat apoi o a doua influenţă spirituală, venită din convieţuirea lui cu Henriette Yvonne Stahl şi Ion Vinea, care şi ei se consacraseră anterior, prin anii '30-'40, prin destule aspecte dandyste.
În fine, tânărul Petru Dumitriu nu era un amator în dandysmul lui, ci, cum se vede şi din viaţa, şi din proza lui,