Echipele de voluntari ale Colegiului National “Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mures, care activeaza în cadrul Crucii Rosii si SMURD, au facut ieri o demonstratie de interventie în caz de dezastre si accidente pentru salvarea de vieti omenesti. Voluntarii, condusi de Ciprian Fisca, elev în clasa a XII-a H, le-au prezentat colegilor lor modul în care se intervine în cazul unor accidente, dar si cum poate fi resuscitata o persoana aflata în stop cardio-respirator sau una înecata.
Elevii – membri ai celor doua echipe care au câstigat concursul “Sanitarii priceputi” pe judet, atât la gimnazii, cât si la licee – au aratat care sunt etapele pentru salvarea unor persoane aflate în situatii critice si cum pot fi, eventual, mentinute în viata pâna la sosirea medicilor. Interventiile voluntarilor au fost rasplatite cu aplauze iar la final multi dintre elevii colegiului s-au aratat interesati sa deprinda acordarea primului ajutor. Elevii-paramedici din clasa a XII-a, care învata în clasele de chimie-biologie, si-au exprimat dorinta de a urma cariere medicale si spun ca au tinut sa le arate colegilor lor ceea ce au învatat în ultimii ani, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de activitate a Colegiului National “Alexandru Papiu Ilarian”.
Responsabilii Crucii Rosii au aratat ca pâna acum România a fost ferita de dezastre, însa în caz ca se vor întâmpla, echipele trebuie sa fie pregatite. Ei au spus ca, vazându-i la treaba pe acesti adolescenti, au constatat ca viitorul tarii este, din acest punct de vedere, pe mâini bune. Directorul Colegiului National “Alexandru Papiu Ilarian”, Simion Bui, a declarat ca peste 70 de elevi ai acestei scoli activeaza ca voluntari pe lânga diferite fundatii si organizatii, de la echipe de interventii SMURD, pâna la însotitori ai persoanelor cu dizabilitati.
Echipele de voluntari ale Colegiului National “Alexandru Papiu Ilarian” din