Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO / Ploile au adus un covor de PET-uri pe Dunăre

Publicat in Adevarul, miercuri 11 noiembrie 2009 ·

Sute de metri cubi de sticle din plastic şi de resturi menajere au ajuns pe ape în urma precipitaţiilor abundente din ultimele zile. Autorităţile din Mehedinţi dau vina una pe alta şi spun că plasticul se adună pe Dunăre ori de câte ori plouă în zonă. Barajul plutitor de pe râul Cerna a cedat după ploile abundente ce au căzut în ultimele zile în Mehedinţi. Apele au adus cu ele spre Dunăre zeci de tone de resturi menajere. Direcţia Ape Banat şi-a trimis în zonă muncitorii pentru a colecta deşeurile. Aceştia se chinuiesc să strângă deşeurile cu ajutorul unei bărci şi cu nişte căngi.

Directorul general al Apelor Române Banat, Titu Bojin, susţine că vina aparţine pescarilor care au rupt barajul şi că angajaţii timişeni vor reface cât mai curând pagubele produse. „Am trimis deja oameni în zonă pentru a reface barajul plutitor rupt. Mai mult ca sigur că pescarii l-au rupt. În ceea ce priveşte gunoiul purtat de apele Cernei, am stat de nenumărate ori de vorbă cu autorităţile din Băile Herculane, însă degeaba. Aşa suntem noi, românii. Sper ca într-o bună zi să ne europenizăm şi noi”, a declarat Titu Bojin.  

 

Imagine dezolantă

Problema poluării Dunării cu PET-uri şi alte gunoaie este veche. Autorităţile  se confruntă cu astfel de incidente încă din 2004. Reprezentanţii Primăriei Orşova s-au plâns în nenumărate rânduri că în felul acesta este afectată imaginea oraşului, pe care încearcă să-l integreze, alături de localităţile din Clisura Dunării, în circuitul turistic internaţional.

Direcţia Apelor Banat a organizat controale în localităţile situate în amonte de Orşova, pentru depozitarea necorespunzătoare a deşeurilor. Aceştia au verificat şi au amendat mai multe primării din judeţele Caraş Severin şi Timiş. Problema persistă la fiecare ploaie abundentă.

Get the Flash Player to see this player. url=/ed

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BAC 2024. Probele scrise încep astăzi cu examenul la Limba şi Literatura Română

Mediafax acum 49 minute
Prima probă scrisă a Bacalaureatului, din acest an, este cea de Limba şi literatura română. Peste 134.000 de candidaţi susţin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului. Probele scrise din prima sesiune a examenului de Bacalaureat se vor desfăşura în

Premierul Marcel Ciolacu are consultări, luni şi marţi, cu partidele politice pentru finalizarea calendarului electoral al alegerilor prezidenţiale şi parlamentare

News.ro acum 2 ore
Guvernul a anunţat programul consultărilor cu partidele politice ale premierului Marcel Ciolacu, luni la Palatul Victori,a pentru a finaliza calendarul electoral al alegerilor prezidenţiale şi parlamentare. Primii cu care se va vedea şeful Executivu

Guvernul britanic avertizează cu privire la riscul ingerinţei Rusiei în campania pentru alegerile din 4 iulie

News.ro acum o ora
Vicepremierul britanic Oliver Dowden a avertizat, duminică, asupra riscului de ingerinţă a Rusiei în campania pentru alegerile din 4 iulie, după ce o instituţie media australiană a descoperit activităţi coordonate pe Facebook, relatează AFP. "Există

Spania învinge Georgia fără emoţii şi va întâlni Germania în sferturi la Euro 2024

Mediafax acum o ora
Portarul Mamardashvili a fost principalul protagonist al începutului de meci, salvând o primă şansă de gol a spaniolilor, după ce a parat lovitura de cap a lui Carvajal, la capătul unui corner. În ciuda cursului jocului, georgienii au deschis scorul

Turcia: Personalul aeroportului din Antalya a refuzat să realimenteze un avion israelian care a aterizat de urgenţă

News.ro acum 2 ore
Un avion aparţinând companiei aeriene israeliene El Al, care a fost nevoit să aterizeze de urgenţă duminică pe aeroportul din Antalya pentru a evacua un pasager bolnav, nu a putut fi realimentat din cauza refuzului personalului turc, a anunţat trans

Alertă în bazele militare americane din UE, inclusiv din România. Risc ridicat de atac terorist

Ziare.com acum 8 ore
Este alertă în bazele militare SUA de pe teritoriul european. Comandamentul European al SUA din Stuttgart a emis duminică, 30 iunie, o alertă pentru ridicarea nivelului de protecție a forței în rândul mai multor baze din Europa în care activează mil

Constatin Popovici a câştigat a treia etapă a Red Bull Cliff Diving

News.ro acum 9 ore
Constantin Popovici a câştigat, duminică, a treia etapă a circuitului mondial de high-diving (sărituri în apă de la 27 de metri) Red Bull Cliff Diving, de la Polignano a Mare. Sportivul pregătit de antrenorul Adrian Gavriliu a totalizat 418.65 punct

Ungaria lui Viktor Orban preia preşedinţia Uniunii Europene

Mediafax acum 49 minute
Guvernul naţionalist al Ungariei preia luni preşedinţia Uniunii Europene cu un apel asemănător lansat de Trump de a "face Europa măreaţă din nou". Mulţi legislatori din UE cred că Ungaria n-ar trebui să aibă această poziţie.

A murit actrița Ileana Stana Ionescu

Press Alert acum 13 ore
Actrița Ileana Stana Ionescu a murit duminică, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. „Teatrul Național «I.L. Caragiale» din București anunță cu tristețe că astăzi, 30 iunie, actrița Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai

Explozie într-un restaurant din Turcia! Mai multe persoane au murit

Ziua Constanta acum 14 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi numeroase au fost rănite duminică într-o explozie cauzată de scurgere de gaz într-un un restaurant din vestul Turciei, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP. "Patru dintre concetăţenii noştri ş

Vremea

București
acum

23°
lun.

22°/37°
mar.

21°/40°
mie.

17°/30°
joi

17°/32°
Iasi
acum

23°
lun.

21°/35°
mar.

19°/31°
mie.

15°/27°
joi

14°/26°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/28°
mar.

22°/29°
mie.

20°/28°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

20°/32°
mar.

16°/24°
mie.

12°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

22°
lun.

22°/34°
mar.

17°/25°
mie.

15°/24°
joi

15°/25°