Deşi surorile tot nu pleacă la Moscova, spectacolul nu este lipsit de surprize. Mecanismul plictisului deznădăjduit funcţionează ca un ceas elveţian în piesa „Trei surori“ a rusului Cehov, regizată la Teatrul Maghiar de Stat Cluj de Tompa Gábor. Producţia care a câştigat Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol la gala de anul acesta a avut două reprezentaţii la Festivalul Naţional de Teatru, eveniment încheiat duminică la Bucureşti, după nouă zile de acrituri şi delicatese teatrale.
Printre spectacolele cu anvergură de festival s-a situat şi această demonstraţie de teatru, venită din echilibru regizoral interior. Tompa Gábor este un creator care îşi permite să jongleze cu prăbuşiri morale, fără să fie afectat în vreun fel. Regizorul intră în prăpastia deznădejdii, luând înainte o linguriţă de absurd, care îl imunizează.
Dar nu abuzează de medicament, păstrând luciditatea poveştii de la un capăt la altul şi respectând gradaţiile tensiunii impuse de autor.Trupa Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, cea mai bună din România, la ora actuală, livrează emoţii pe bandă rulantă, în acest spectacol plin de scene intense. Două dintre ele sunt antologice şi vor fi amintite zeci de ani de acum înainte.
Este, mai întâi, răscolitoarea scenă mută a titirezului, simbol al rotirii pe loc a destinului uman. Irina primeşte de ziua ei acest cadou, care, odată pus în mişcare, în camera de oaspeţi, împietreşte toate privirile convivilor. Într-o tăcere deplină şi hipnotizantă, ei aşteaptă deznodământul previzibil (oprirea deplină a prâsnelului) de parcă şi-ar urmări întreaga viaţă, condensată în doar două minute.
Un spectacol poate eşua într-o clipă cu o asemenea încărcătură, dar Tompa Gábor nu supralicitează reacţia celor care împart emoţia statică a momentului şi îi lasă să revină la fel de monoton la activităţile lor. A doua scenă este
