Daca ai putea sa te intorci zece ani in timp si sa te vizitezi pe tine insuti, cel care erai, ce ti-ai spune? Cati ar filozofa despre sanse si destin, cand ar putea spune, mai degraba, numerele castigatoare la LOTO?
Ceea ce face Sotia calatorului in timp "altfel" decat multe alte filme cu time travel este ca se joaca mai degraba cu dinamica unui cuplu – Henry si Clare - de-a lungul mai multor perioade ale relatiei. Henry se evapora in luna de miere si calatoreste in timp la chiar cea de-a doua intalnire a lor. Niste ani mai tarziu, dupa o serioasa cearta de cuplu, Clare primeste vizita lui Henry, care evident nu trecuse inca nici prin viata, nici prin povestea lor de dragoste, si nici prin evenimentele care-au condus la cearta cu pricina. Una e sa-ti amintesti toata viata o prima intalnire, sau o cearta, si alta e sa te intorci in timp si sa le retraiesti inca o data.
Poate pare putin complicat, dar, asa-i si filmul "Sotia calatorului in timp": un romantic du-te-vino pe axa timpului, astfel ca, atunci cand genericul de final o sa ruleze pe ecran, ti-ai dori sa te intorci si tu in timp, macar jumatate de ora - o ora, sa te mai lamuresti cu cate ceva…
Filmul e o fantezie romantica, ceva cam incarcat/sacadat, dar deh, se intinde pe zeci de ani, si acumuleaza un tavalug de experiente: bun si rau, naivitate si intelepciune, tinerete si maturitate, toate stranse intr-o poveste eterna de iubire.
Filmul e cam pe muchie, alunecand pe nesimtite intre "vai ce poveste frumoasa, imi dau lacrimile…" si "ce tampenie catastrofala"! Asta pentru ca premisa e ca atare. Iata de ce: un barbat de aproape 40 de ani (Henry alias Eric Bana) aterizeaza in pielea goala in curtea unde se joaca o fetita pe nume Clare (Brooklynn Proulx, interpretata in versiunea ei matura de Rachel McAdams). Asa ca tipul de 40 de ani si fetita glumesc acolo in grad
