L-am votat pe Traian Băsescu în 2004. E drept, doar în turul II, în primul opţiunea fiind candidatul URR. Văd că acum se flutură ideea că nu există dezamăgiţi de Băsescu, că e doar o manipulare, că oamenilor li se sugerează, prin formatorii de opinie, că aşteptările le-au fost înşelate. Eu sunt dezamăgit de Băsescu. Nu mi-a ordonat nici Vântu, nici altcineva să simt aşa. O să încerc, cu liniuţă, să expun motivele. Înainte de asta însă voi argumenta şi de ce l-am votat pe Băsescu.
-ca primar al Bucureştiului, a dovedit că poate fi altfel decât politicianul populist, dispus să stea degeaba patru ani, dacă asta îi va aduce un nou mandat: şi-a pus în cap zeci de mii de chioşcari –cine are memorie îşi aminteşte că s-a lăsat cu bătai între buticari şi jandarmi- dar şi pe iubitorii de maidanezi. Din punctul meu de vedere, a fost cel mai bun primar al Bucureştiului de după 89.
-deşi este asemănătoare cu prima, îmi amintesc cum a rezolvat o grevă a feroviarilor, cred că prin 99: plecaţi acasă, n-avem bani. Iarăşi, un om politic hotărât, cu capul pe umeri.
-era alternativa la Adrian Năstase. Totuşi, nu îmi consider votul 100% anti, dacă intra Petre Roman, să zicem, în turul II, nu aş fi mers la vot.
-m-a convins, în campanie, că are intenţii bune pentru România, am perceput mesajul “arde-i pe corupţi” mai mult decât ca pe un simplu slogan, drept o prioritate a lui Traian Băsescu
-era susţinut de o Alianţă D.A. ce părea să devină o forţă politică gata să antreneze şi PSD-ul , de voie sau nevoie, într-un proces de schimbare. În bine, evident
-oameni în a căror judecată cred îl vedeau drept salvatore della patria
Să vedem situaţia la zi, motivele de dezamăgire:
-a făcut praf Alianţa D.A., aşa că, în loc să avem două forţe politice principale, o limpezire a apelor fiind, cred, absolut necesară, s-a ajuns la acelaşi dans în trei-patru
