Cristian Tudor Popescu tocmai constată că există o altă ligă în presă, cea în care 50.000 de euro nu înseamnă mai nimic. Uită însă că l-a avut coleg de redacţie pe Bogdan Chireac, omul care făcea afaceri de zeci de milioane de euro. Mai ales cu statul.
Horia Roman Patapievici are un editorial excelent în Evenimentul Zilei despre cazul “SRS-Macovei-Chireac”.
Rapiditatea cu care mediul jurnalistic s-a lăsat corupt este uluitoare. Rezultatul este constituirea clasei jurnaliştilor cu avere. Un câştig neglijabil, pentru că e doar individual. Costul este singurătatea cetăţeanului. O pierdere considerabilă, pentru că e a tuturor. În societăţile cu instituţii imprecise (ca a noastră), singurul aliat natural al cetăţeanului este presa. Presa, însă, este la mâna oamenilor de presă care fac averi din traficarea actului jurnalistic, în favoarea puternicilor care plătesc. În fine, a patra observaţie se referă la conţinutul propriu-zis al stenogramei. Două lucruri sar imediat în ochi: tonul jurnaliştilor şi atitudinea demnitarului. Ambele sunt îngrozitoare, pentru că ambele trădează ceva profund stricat în instituţiile prin care societatea noastră încearcă să se apere de abuzuri. Presa ar trebui să ne apere de abuzurile tuturor, ANI de minciunile demnitarilor. Or, nici una, nici alta nu ne apără de nimic. Prima e folosită de profesioniştii ei ca o măciucă împotriva duşmanilor şi ca o pâlnie pentru colectarea banilor în conturile lor din bancă. Cealaltă e pusă de şeful ei la dispoziţia puternicilor care par mai promiţători. Citeşte aici
Subiectul este atins şi de Cristian Tudor Popescu, în Gândzl. Totuşi, e uşor ipocrit modul în care aduce în discuţie implicarea lui Bogdan Chireac în afacere, dar mai ales reacţia acestuia când vine vorba de “liga superioară” a presei, cea în care 50.000 de euro înseamnă mărunţiş. Poate uită CTP episodul de acum vreo doi-trei ani
