Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimul monarh absolut renunţă la o mare parte din puterile sale

Publicat in Adevarul, joi 12 noiembrie 2009 ·

Semnal FP. Regele George Tupou al V-lea al Tongăi a renunţat la puterile sale executive ca urmare a presiunilor pentru reformă. Tonganii îşi vor putea alege în premieră două treimi dintre reprezentanţii politici, punând astfel capăt unui regim semi-feudal, în care familia regală şi aristocraţia controlau Parlamentul.

Chiar dacă va rămâne formal şef al statului, monarhul micului arhipelag din Oceanul Pacific nu va mai putea numi primul-ministru sau pe ceilalţi membri ai cabinetului.

„Tonga poate acum să meargă mai departe şi să dezvolte un sistem politic precum cel din Noua Zeelandă şi din Australia”, spune Teisina Fuko, unul dintre activiştii pentru reforme democratice, citat de „The Independent” .

Fostul protectorat britanic, format din 171 de insule pitoreşti, s-a confruntat cu proteste sângeroase după încoronarea actualului rege. O mare parte a capitalei Nuku’alofa a fost distrusă iar unele posesiuni ale monarhului şi ale primului ministru au fost arse. Aceste tulburări sociale au fost cauzate de nemulţumirea populaţiei faţă de controlul regelui şi al aristocraţiei asupra unor importante active de stat.

George Tupou V anunţase chiar înainte de a fi încoronat în august 2008, că va renunţa la controlul mai multor întreprinderi de stat, printre care o linie aeriană, compania naţională furnizoare de energie, o companie de telecomunicaţii şi domeniul de internet .to.

Potrivit criticilor, puterea absolută a regelui a împiedicat dezvoltarea economică şi socială a acestei naţiuni puternic dependente de ajutoarele străine şi de banii trimişi acasă de cei plecaţi să muncească în străinătate.

Evenimentul anului în insula britanică Sark este renunţarea la feudalism, prin alegeri. Unii locuitori ai micii insule ţin la tradiţii, alţii tânjesc după modernizare. Capitalul ghidează reformele politice şi caută să-şi impună reprezentan

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 2 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Euro 2024: Germania, prima calificată în optimile de finală. Gazdele au câştigat şi al doilea meci, cu Ungaria, scor 2-0

News.ro acum o ora
Reprezentativa Germaniei, gazda competiţiei, a învins, miercuri, la Stuttgart, cu scorul de 2-0, echipa Ungariei, în etapa a doua a grupei A de la Euro 2024 şi s-a calificat în optimile de finală. În prima etapă, Germania a învins cu 5-1 Scoţiia. Mi

Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 53 minute
Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 4 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 4 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Bugetul UE pentru 2025, de aproape 200 miliarde de euro, vizează consolidarea finanţării destinate priorităţilor Europei

G4Media acum 2 ore
Comisia Europeană a propus miercuri un buget anual al UE în valoare de 199,7 miliarde de euro pentru 2025. Bugetul va fi completat de plăţi estimate la 72 de miliarde de euro în cadrul NextGenerationEU. Acest pachet financiar substanţial va ajuta UE

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 53 minute
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 3 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Dosar penal pentru distrugere din culpă, după ce muncitori care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze, la Alexandria

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Alexandria au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă după ce muncitori care fac lucrări la borduri, în zona centrală a oraşului, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze.

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/26°
joi

21°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°