Buletin de presă
În ultimele 24 de ore poliţiştii constănţeni au desfăşurat activităţi de prevenire, constatare, cercetare şi soluţionare a evenimentelor sesizate.
În ceea ce priveşte faptele antisociale înregistrate în ultimele 24 de ore pe raza judeţului, au fost sesizate la poliţie 16 evenimente, din care 6 evenimente împotriva avutului privat, un eveniment la regimul circulaţiei rutiere şi 9 evenimente de altă natură.
Ø Suspect de săvârşirea infracţiunii de viol reţinut de poliţişti
În urma reclamaţiei de viol înregistrată la Postul de Poliţie Grădina, la data de 06.11.2009 şi a probatoriului administrat în cauză, poliţiştii au reţinut pe bază de ordonanţă emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, în data de 11.11.2008, pe M. CĂTĂLIN, de 26 de ani, din localitatea Cheia.
Reamintim faptul că în noaptea de 05/06.11.2009, suspectul a pătruns în locuinţa unei femei 78 de ani, din localitatea Cheia şi sub ameninţări a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta. M. CĂTĂLIN a fost depus în arestul I.P.J.Constanţa, urmând ca în ziua de 12.11.2009 să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Ø Corbu – În urma unei percheziţii efectuate de poliţişti au fost găsite mai multe bunuri sustrase dintr-o locuinţă
În data de 11.11.2009, o echipă operativă formată din poliţişti din localităţile Corbu şi Năvodari a efectuat o percheziţie la domiciliul lui M. Gheorghe, de 18 ani, din localitate unde s-au găsit bunurile sustrase în noaptea de 17/18.10.2009 din locuinţa lui I. Gheorghiţă, de 35 ani, din Corbu. Bunurile în valoare de aproximativ 5.500 lei au fost recuperate în totalitate, respectiv un televizor cu plasmă şi un sistem audio cu DVD.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că la comiterea furtului a participat şi minorul R. S., de 15 ani, din localitatea Corbu. Suspecţi