Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgovişte: Istorie! Document vechi de aproape 500 de ani

Publicat in Adevarul, joi 12 noiembrie 2009 ·

Actul de la Secţia Târgovişte a Arhivelor Naţionale datează din perioada domniei lui Radu de la Afumaţi şi reprezintă „o carte de judecată”. Târgoviştenii pot găsi la Arhivele Naţionale nu mai puţin de 2.500 de documente feudale, valoarea acestora fiind considerată inestimabilă. Sediul Arhivelor Naţionale din Târgovişte adăposteşte documente de o inestimabilă valoare istorică şi literară, cu o vechime de sute de ani, semnate de mari domnitori români. Ceea ce se cunoaşte mai puţin este faptul că aceste documente pot fi văzute de oricine doreşte, biblioteca instituţiei fiind pusă la dispoziţia celor interesaţi în fiecare zi, de luni şi până vineri.

Păstrat cu sfinţenie în arhive, într-o pânză de mătase, la o temperatură constantă de 18-20 de grade Celsius, cel mai vechi pergament are 483 de ani şi reprezintă o poruncă a domnitorului Radu de la Afumaţi care întărea stăpânirea asupra unor moşii din judeţul Dolj. “Este bijuteria noastră, valoarea sa nu poate fi estimată. Oamenii vin foarte rar, probabil nu ştiu de existenţa acestui document. De obicei, vin studenţii de la Istorie, pentru a se inspira din documentele noastre pentru referate sau lucrări de diplomă”, a declarat profesorul Pârvan Dobrin, directorul Arhivelor Naţionale, secţia Târgovişte.

Acesta a adăugat că foarte multe documente au fost distruse de-a lungul timpului din diferite cauze. “S-au păstrat foarte puţine documente din acea vreme pentru că au fost furate de invadatori. De multe ori erau ascunse şi în pământ pentru a nu fi găsite de răufăctorii care ne-au călcat teritoriul de-a lungul timpului”, a mai spus Pârvan Dobrin.

Târgoviştenii pasionaţi de istorie au la dispoziţie numeroase astfel de documente vechi, printre care “Prima atestare documentară a oraşului Fieni”, de la 14 iulie 1532, şi o carte domnească de “întărire a dreptului de stăpânire a unor moşii”,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 52 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 49 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°