Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia de Prognoză: România iese mai repede din recesiune, la începutul lui 2010

Publicat in Adevarul, vineri 13 noiembrie 2009 ·

Economia României va trece pe plus în primul trimestru din 2010 faţă de trimestrul anterior, a declarat preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză, Ion Ghizdeanu. Acesta nu exclude o evoluţie pozitivă nici în ultimul trimestru din 2009. " Începând cu trimestrul I al anului viitor, economia îşi va relua trendul ascendent. Nu este exclus să avem creştere pozitivă chiar din ultimul trimestru al acestui an, sau în orice caz aproape de 0. Faţă de trimestrul al patrulea din 2008, contracţia economică va fi mai redusă decât anticipam, de 5-6% faţă de proiecţia actuală de 7% ", a spus şeful Comisiei Naţionale de prognoză, pentru NewsIn.

El consideră că avansul produsului intern brut (PIB) ar putea ajunge la "1-2% în 2010 ". Actuala estimare este de 0,5%, dacă tendinţa pozitivă se menţine.

Institutul Naţional de Statistică a anunţat astăzi că produsul intern brut al României s-a contractat în al treilea trimestru al acestui an cu 0,7% faţă de trimestrul anterior, în timp ce faţă aceeaşi perioadă din 2008 declinul a fost de 7,1%.

Prognoza de toamnă, publicată la începutul acestei luni, estima ieşirea din recesiune a României în trimestrul II din 2010. PIB-ul ar urma să crească cu 1,1% faţă de trimestrul precedent, după o uşoară scădere, cu 0,2%, în intervalul ianuarie-martie faţă de ultimele trei luni din 2009.

" Pentru 2009, prognoza noastră era de scădere a PIB cu 7,7%, iar aceasta lua oricum în calcul o stabilizare a economiei în semestrul al doilea. Cu toate acestea, datele sunt mai bune decât aşteptările noastre ", a spus Ghizdeanu.

Preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză a explicat că sondajele efectuate de instituţia pe care o conduce privind activitatea industrială în ultimul trimestru din acest an ar putea indica o evoluţie " semnificativ mai bună a acestui segment, chiar şi comparat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°