Artistul, în vârstă de 51 de ani, internat la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului, Judeţean din Cluj, nu a supravieţuit problemelor pulmonare.
Surse din cadrul spitalului au declarat că baritonul se vindecase de gripa AH1N1, însă nu a mai putut fi salvat din cauza unor grave probleme pulmonare, pe care le avea dinainte de a contacta virusul gripal.
“Gheorghe Mogoşan avea o fibroză pulmonară, a fost afectat apoi de o viroză cu AH1N1, dar plămânii săi nu şi-au mai revenit şi, astăzi, a decedat. Nu se poate face în niciun caz corelaţie cu faptul că gripa l-ar fi omorât. A fost un bolnav cu o patologie pulmonară preexistentă, iar aceasta pare să fie cauza morţii. Oricum, acest lucru va fi stabilit cu exactitate după efectuarea necropsiei", a declarat un medic de la Spitalul Clinic Judeţean Cluj-Napoca.
Din ultimele analize reieşea că Gheorghe Mogoşan nu mai era infectat cu virusul AH1N1, însă starea sa continua să fie destul de gravă.
Profesor al Academiei de Muzică, Gheorghe Mogoşan, în vârstă de 51 de ani, a interpretat roluri în opere precum "Aida", "Rigoletto", "Nunta lui Figaro" sau "Olandezul zburător".