Experţii în drept constituţional consideră că actuala criză politică din R. Moldova este provocată de carenţele din Constituţie şi recomandă Parlamentului să iniţieze elaborarea unei noi Constituţii, care să fie supusă aprobării populare prin referendum şi să corespundă standardelor europene Actuala Constituţie are un caracter provizoriu, pentru o perioadă de tranziţie prin care a trecut Republica Moldova, nu corespunde plenar aspiraţiilor europene ale statului şi nu a fost supusă aprobării populare, aşa cum ar trebui să fie o Lege supremă a statului, potrivit studiului efectuat de Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) Viitorul de la Chişinău.
Reforma constituţională reprezintă unica modalitate de a readuce în albia normalităţii situaţia social-politică din ţară, bulversată de iminenţa unui scrutin anticipat, constată studiul, lansat astăzi în cadrul unei dezbateri publice. Reforma constituţională ar trebui să înlăture carenţele, normele formulate neclar, cu dublu înţeles, mecanismele prost gândite, ce provoacă anumită confuzie şi prejudiciază dezvoltarea democraţiei.
După dezbateri, 14 doctori în drept constituţional au semnat o adresare către Parlament, prin care solicită elaborarea unei noi Constituţii.
Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, prezent la dezbateri, a fost şi el de părere că actuala Constitutie rămâne a fi un nucleu de contradicţii, care împiedică dezvoltarea ţării. “ De un an de zile alegem şeful statului şi, după părerea mea, avem o criză constituţională, nu una politică. Cine ne garantează că, în cazul unui nou scrutin, nu ajungem din nou în aceeaşi situaţie? Există un risc real ca această problemă de nealegere a şefului statului să nu fie depăşită şi nu e problema actorilor politici ”, a spus ministrul Justiţiei.
Profesorul Victor Popa, autorul studiului, spune şi e