Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NEAMŢ: Elevii „forestieri“ au fost scoşi la practică pe pârtia de schi. Revista presei

Publicat in Adevarul, sâmbătă 14 noiembrie 2009 ·

Cele mai importante subiecte din ziarele locale de astăzi, 14 noiembrie.

Pârtia de schi de pe Cozla este menţinută în bună stare cu aportul elevilor Colegiului Tehnic (Forestier). Aflaţi în practică, 80 de tineri din clasele a IX-a, a X-a şi de la Şcoala Postliceală din cadrul colegiului s-au deplasat, ieri dimineaţă, pe Cozla, pentru a aduna crengile şi pietrele care încă se mai găsesc pe pârtie.

Sursa: Realitatea media

Cadrele medicale refuză concediile fără plată

Cadrele medicale nu vor să fie trimise forţat de guvernanţi în concediu fără plată. Hotărârea a fost luată vineri, de către conducerea Colegiului Medicilor Neamţ în şedinţa Biroului executiv, care a stabilit ca personalul medical (medici şi asistenţi) din unităţile sanitare din judeţ să refuze concediile fără plată de opt zile.

Sursa: Realitatea media

15.000 de nemţeni sunt şomeri

Judeţul Neamţ are deja 15.008 şomeri, număr aproape dublu faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului precedent. În consecinţă, la ora actuala, 7,3% din populaţia activă a judeţului nu are niciun loc de muncă.

Sursa: Ziarul de Roman

Mai puţini elevi chiulangii anul acesta

Absenţele adunate în lunile septembrie şi octombrie sunt mai puţine decât cele înscrise în catalog în aceeaşi perioadă a anului trecut. În prima lună şi jumătate de şcoală au fost înregistrate 83.590 de absenţe, adunate de 2.823 de elevi dintre cei 66.584 care sunt înscrişi în acest an şcolar.

Sursa: Ziarul de Roman

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în cinematografia din România Îndrăgita actriță Ileana Stana Ionescu a decedat

Ziua Constanta acum 25 minute
Ileana Stana Ionescu, una dintre cele mai respectate și apreciate actrițe din România, a decedat duminică, 30 iunie, la 87 de ani. A avut o mulțime de roluri memorabile de-a lungul timpului, însă ulterior a decis să se retragă din lumina reflectoare

Persoană căzută cu paraşuta la Aerodromul Clinceni. S-a deschis dosar penal

Mediafax acum 30 minute
„Pompierii ISU B-IF intervin pe pista Aerodromului Clinceni pentru acordarea asistenţei medicale unei persoane căzute cu paraşuta la aterizare”, a transmis ISU. La faţa locului intervin o ambulanţă SMURD şi elicopterul SMURD. Evenimentul s-a produs

Premierul ungar Viktor Orban vrea o alianță a partidelor europene de extremă dreaptă: „O nouă epocă începe”

Adevarul acum 47 minute
Premierul ungar Viktor Orban a anunțat intenția de a forma un nou grup parlamentar european, împreună cu partidul de extrema dreaptă austriac şi mişcarea centristă a fostului premier ceh Andrej Babis, denumit „Patrioţi pentru Europa”.

Cod galben de caniculă în București: recomandările ISU pentru această perioadă

Wall-Street.ro acum 40 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică cod galben, pentru municipiul București și județul Ilfov, valabilă între 30 iunie și 1 iulie. Valul de căldură va persista, iar temperaturile maxime vor fi în continuare deos

Peste 134.000 de candidați susțin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului

Press Alert acum 33 minute
Foto: Arhivă Peste 134.000 de candidați susțin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului, cea la Limba și literatura română. Potrivit Ministerului Educației, în țară sunt organizate 477 centre de axamen. Probele scrise din prima sesiune a examenului

Bacalaureat 2024 Luni, 01 iulie, prima probă. Iată ce obiecte sunt interzise la examen

Ziua Constanta acum 18 minute
Încep probele scrise la Bacalaureat 2024, începând de luni, 01 iulie. Probele scrise din prima sesiune (iunie - iulie) a examenului național de bacalaureat 2024 se vor desfășura în perioada 1 - 5 iulie în 477 de centre. Iată ce obiecte sunt interz

Biden se întâlneşte cu familia la Camp David pentru a discuta despre viitorul campaniei sale de realegere după dezbaterea dezastruoasă

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Joe Biden este aşteptat să discute despre viitorul campaniei sale de realegere cu familia sa la Camp David, duminică, după o dezbatere televizată la nivel naţional care i-a îngrijorat pe mulţi colegi democraţi cu privire la capacitatea

VIDEO Mesaj al tricolorilor pentru absolvenţii de liceu: Să luaţi note mari la Bacalaureat

Mediafax acum 3 ore
„Pentru o parte din tinerii noştri suporteri urmează cel mai important examen de până acum: Bacalaureatul, aşa că vă urăm mult succes, să fiţi inspiraţi şi să luaţi note cât mai mari”, a transmis Nicolae Stanciu, într-un mesaj video postat pe pagina

Incendiu la o stație GPL din Mehedinți în urma unui accident rutier. Cum a pornit focul VIDEO

Ziare.com acum 56 minute
Un accident rutier a provocat un incendiu la o stație GPL din județul Mehedinți. Potrivit Potrivit Centrului Infotrafic, în urma impactului, unul dintre autoturisme a ricoşat într-un recipient GPL al unei staţii GPL. Astfel, a pornit incendiul. Pomp

"Ruşine", "Eşec naţional" - presa italiană, furioasă după eliminarea campioanei europene en-titre în optimi la Euro-2024

News.ro acum 2 ore
Eliminarea Italiei, campioana europeană în exerciţiu, în optimile de finală ale Euro-2024, sâmbătă, în faţa Elveţiei, nu a fost o surpriză pentru presa italiană, care a descris-o drept "o ruşine", "un eşec naţional" şi "un naufragiu". "O ruşine", ti

Vremea

București
acum

34°
dum.

21°/35°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

19°/28°
Iasi
acum

33°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
Constanta
acum

32°
dum.

22°/32°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/31°
mar.

18°/23°
mie.

16°/18°
Timisoara
acum

31°
dum.

21°/34°
lun.

22°/34°
mar.

17°/24°
mie.

15°/28°