Testele de evaluare a coeficientului de inteligenţă sunt din ce în ce mai criticate, multe voci afirmând că acestea sunt supraapreciate.
Veşti bune, cel puţin parţial, pentru toţi cei care au avut întotdeauna complexul că nu au un coeficient intelectual „strălucit“. Cei care vin să îi consoleze pe „adversarii“ logicii şi ai matematicii sunt mai mulţi cercetători canadieni şi britanici, care consideră IQ-ul ca fiind o evaluare deloc elocventă a inteligenţei „reale“ a unui individ. Potrivit unui articol dat publicităţii de prestigioasa revistă New Scientist, evaluările de acest tip ar putea constitui o explicaţie pentru comportamentul „deloc strălucit“ al unor personalităţi de marcă din politica internaţională. Este suficient să menţionăm numele fostului preşedinte al Statelor Unite, George W. Bush, al cărui coeficient intelectual, estimat la aproximativ 120 de puncte, l-ar plasa în rândul celor 10% „minţi luminate“ din populaţia mondială. Această clasare lasă pe oricine cu gura căscată, având în vedere toate gafele „deloc inteligente“ ale fostului preşedinte, aşa cum le-au definit în dese rânduri chiar şi cei mai aprigi susţinători ai săi. Ei bine, IQ-ul nu este totul, spun cercetătorii coordonaţi de Keith Stanovich, specialist în dezvoltare umană şi psihologie aplicată la Universitatea din Toronto, Canada. Stanovich şi-a dedicat aproximativ 15 ani din carieră analizând teoria potrivit căreia chiar şi „minţile luminate“ pot acţiona în mod stupid, şi viceversa. Din punctul său de vedere, problema este modul în care este evaluată, în general, inteligenţa unui om.
Inteligenţă pe hârtie
În opinia specialiştilor, IQ-ul nu este un indicator corect pentru inteligenţă sau „good thinking“, cum este numită în termeni tehnici. A fi „clever“ - „inteligenţi“ nu înseamnă neapărat „smart“, adică „deştepţi“, „pe fază“. Pentru Stanovich şi coleg