Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ancheta ISJ la Valea Lupului ii da dreptate directoarei

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 14 noiembrie 2009 ·

Ancheta declansata de Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ), in urma scandalului creat de aparitia unui caz de gripa porcina la scoala din localitatea Valea Lupului, s-a finalizat. Astfel, daca parintii fetitei diagnosticate cu gripa noua sustineau ca directorul unitatii scolare, Petronela Petre, ar fi incercat sa musamalizeze cazul, in urma celor investigate de comisia ISJ, s-a demonstrat ca toate prevederile si normele ce trebuia aplicate in aceasta unitate au fost respectate. De asemenea, nu s-au constatat absente ale elevilor de la cursuri in ultimele trei saptamani si nici numeroase cazuri de viroze in randul acestora. "S-a finalizat ancheta noastra, o comisie mergand la Valea Lupului si verificand cataloagele si cele semnalate de parinti. In urma acestora, nimic din ceea ce au acuzat parintii nu s-a confirmat. Directorul Petronela Petrea a respectat intreaga metodologie si normele ce trebuiau aplicate", a precizat Mariana Pop, inspector general adjunct al ISJ. In acelasi timp, desi parintii au fost invitati sa participe la discutiile dintre comisia Inspectoratului Scolar si conducerea scolii, cei doi nu s-au prezentat. Starea de sanatate a fetitei Adriana I., diagnosticata cu virusul gripei porcine, s-a imbunatatit.

Ancheta declansata de Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ), in urma scandalului creat de aparitia unui caz de gripa porcina la scoala din localitatea Valea Lupului, s-a finalizat. Astfel, daca parintii fetitei diagnosticate cu gripa noua sustineau ca directorul unitatii scolare, Petronela Petre, ar fi incercat sa musamalizeze cazul, in urma celor investigate de comisia ISJ, s-a demonstrat ca toate prevederile si normele ce trebuia aplicate in aceasta unitate au fost respectate. De asemenea, nu s-au constatat absente ale elevilor de la cursuri in ultimele trei saptamani si nici numeroase cazuri de viroze in randul acestora. "S-a fi

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 2 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

EURO 2024: Spania a învins Croaţia în primul meci al Grupei B

Mediafax acum 27 minute
Spania a învins Croaţia în primul meci al Grupei B de la Campionatul European de Fotbal din Germania. Partida s-a jucat sâmbătă pe Olympiastadion din Berlin.

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum 2 ore
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

Spaniolul Lamine Yamal va deveni cel mai tânăr jucător care dispută un meci la Campionatul European

News.ro acum 2 ore
Lamine Yamal, în vârstă de 16 ani, titular în meciul de debut al Spaniei la Euro, sâmbătă, împotriva Croaţiei, va deveni cel mai tânăr jucător care a evoluat vreodată într-un meci din cadrul turneului continental, informează L'Equipe. Yamal are 16 a

Zelenski speră la o „pace justă cât mai repede posibil”, la summitul din Elveţia

G4Media acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat speranţa sâmbătă de a se ajunge la o „pace justă cât mai repede posibil”, în debutul primului summit pentru pace în Ucraina care se desfăşoară în Elveţia, fără participarea Rusiei, transmite Ag

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi Consilii Judeţene: PSD - 36,96%, PNL - 30,19%, AUR - 9,78%, Alianţa Dreapta Unită - 7,80%, UDMR - 5,34%, SOS România 3,11% - date parţiale ora 16.00

News.ro acum 4 ore
PSD a obţinut 36,96% dintre mandatele de preşedinte de Consiliu Judeţean, după alegerile de duminică, fiind urmat de PNL, AUR, Alianţa Dreapta Unită, UDMR şi SOS România, anunţă, sâmbătă, Biroul Electoral Central (BEC). Potrivit BEC, pentru alegerea

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an, informează Agerpres.ro Acesta a arătat că va candida sub sloganul ''Un preşedinte pentr

Prințesa Charlotte, PROTECTOARE cu mama sa la prima apariție publică după diagnosticul de cancer. Explicațiile unei experte în limbajul corpului

Gandul acum 2 ore
Prinţesa Kate, în vârstă de 42 de ani, şi-a făcut prima apariţie publică sâmbătă, la Londra, după ce a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu cinci luni. Prinţesa de Wales, purtând o ţinută în culori pale, a mers într-o trăsură alături de copiii ei

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 5 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 6 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Vremea

București
acum

25°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

22°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/25°
lun.

14°/24°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

16°/28°
mar.

17°/31°