Prima şi, până acum, singura confruntare între doi candidaţi importanţi la preşedinţie, cea de sâmbătă, de la Cluj, m-a lămurit de ce a refuzat până acum Traian Băsescu să se intersecteze cu rivalii săi. Pentru că e din ce în ce mai mic (politic şi, mai ales, uman), tot mai slab şi nici măcar nu mai are faimoasele replici la el. Legendara lui spontaneitate s-a topit ca untul la soare. S-a blocat nepermis în faţa unui contracandidat cu verb, a asudat copios, i s-au încleştat maxilarele şi, pus pentru prima oară-n cariera sa politică în postura de om care trebuie să dea explicaţii (nu să fie el ofensivul), s-a apărat mojiceşte şi neconvingător. Cât despre josnicia cu invocarea sinuciderii dramatice a primei soţii a lui Crin Antonescu, negată ulterior cu laşitate de candidatul orbit căruia dorinţa de a o apăra pe Elena Udrea de faţă cu Maria Băsescu i-a întunecat orice umbră de raţiune, dacă episodul va fi bine exploatat mediatic, momentul poate deveni începutul sfârşitului politic dramatic al unui personaj sinistru. Al unui subom care n-are mamă, n-are tată şi calcă pe cadavre în drumul parvenirii sale politice.
De cealaltă parte, Crin Antonescu a fost nesperat de în formă, a reuşit să se stăpânească şi, după ce s-a cam lăsat dominat de Traian Băsescu la începutul confruntării, a întors meciul. În termeni fotbalistici, l-a băgat pe Jucător cu curu-n poarta autobazei şi a stat cu fundaşii pe linia de centru. Invocarea flotei, a diferenţei de educaţie şi a economiilor de familie l-au făcut pământiu la faţă pe oponentul său. S-ar putea ca liderul PNL Crin să se fi agăţat la momentul oportun de ultima şi, totodată, cea mai mare şansă politcă a carierei lui. Important pentru el e să nu clacheze nervos şi să explodeze mediatic şahul pe care i l-a dat jucătorului de table. Pentru că, până acum, o mulţime de oameni nu s-a simţit deloc reprezentată. Şi aici mă refe
