Doi braşoveni condamnaţi pentru tâlhărie şi, respectiv, furt calificat, căutaţi de poliţişti pentru că încercau să fugă de închisoare, au fost prinşi de oamenii legii. „Vineri seară au fost depistaţi, reţinuţi şi încarceraţi în arestul IPJ Braşov două persoane care se sustrăgeau executării unor pedepse cu închisoarea. Într-o locuinţă de pe strada Poarta Schei, o patrulă mixtă formată din poliţişti de la Secţia 1 Poliţie Braşov şi jandarmi, l-a depistat pe Langaş Gabriel, în vârstă de 20 de ani, care are de executat o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni de închisoare, pentru tâlhărie, iar într-o locuinţă din Măieruş, poliţiştii din localitate l-au depistat pe Mondoc Gheorghe-Eugen, de 33 de ani, care are de executat un an şi 6 luni pentru furt calificat. Cei doi condamnaţi vor fi transferaţi zilele următoare în penitenciar”, a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov. Doi braşoveni condamnaţi pentru tâlhărie şi, respectiv, furt calificat, căutaţi de poliţişti pentru că încercau să fugă de închisoare, au fost prinşi de oamenii legii. „Vineri seară au fost depistaţi, reţinuţi şi încarceraţi în arestul IPJ Braşov două persoane care se sustrăgeau executării unor pedepse cu închisoarea. Într-o locuinţă de pe strada Poarta Schei, o patrulă mixtă formată din poliţişti de la Secţia 1 Poliţie Braşov şi jandarmi, l-a depistat pe Langaş Gabriel, în vârstă de 20 de ani, care are de executat o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni de închisoare, pentru tâlhărie, iar într-o locuinţă din Măieruş, poliţiştii din localitate l-au depistat pe Mondoc Gheorghe-Eugen, de 33 de ani, care are de executat un an şi 6 luni pentru furt calificat. Cei doi condamnaţi vor fi transferaţi zilele următoare în penitenciar”, a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.