Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăila: Săracii pensionari de lux au şi 20.000 de lei pe lună

Publicat in Adevarul, luni 16 noiembrie 2009 ·

Un fost magistrat primeşte lunar cea mai mare pensie din oraş, de aproape 20.000 de lei. Un top trei al celor mai bine plătiţi pensionari brăileni a scos la iveală faptul că primele trei pensii de lux au valori de la 3.900 de lei la 20.000 de lei. La polul opus sunt aceia care au pensie socială, de 350 de lei. În timp ce mulţi pensionari se chinuie să supravieţuiască de la o lună la alta cu 350 de lei pensie, brăilenii care au ieşit la pensie în baza unor legi speciale primesc, lunar, de la poştaş sau pe card, sume ameţitoare pentru omul de rând.

Cele mai mari pensii speciale, provenite de la bugetul de stat, sunt ale foştilor magistraţi sau ale aviatorilor, situaţie regăsită şi la nivelul Brăilei unde cea mai mare pensie pe care o primeşte lunar un pensionar brăilean este de 19.973 de lei. Cei aproape 20.000 de lei sunt primiţi lunar de un fost magistrat.

Pe locul doi în topul „pensiilor de lux” este tot un fost magistrat, valoarea pensiei în această situaţie fiind de 15.178 de lei. Locul trei este deţinut de un fost aviator care acum primeşte o remuneraţie pentru munca prestată de 14.976 de lei.

Pensii sub 5.000 de lei/lună pentru agricultorii de stat

Şi cei care au lucrat în agricultura de stat au ieşit la pensie cu o sumă frumuşică. Cea mai mare pensie de la bugetul asigurărilor sociale de stat este de 4.837 de lei şi aparţine unei persoane care a lucrat în agricultură la stat. Urmează apoi un fost angajat în domeniul industriei uşoare care are nici mai mult, nici mai puţin de 4.098 de lei. Ultima poziţie a podiumului aparţine tot unei persoane din agricultura de stat care primeşte, lunar, o pensie de 3.909 lei.

Diferenţe ameţitoare

La polul opus se situează săracii, pensionarii care primesc pensia socială de 350 de lei.

„Cele mai mici pensii sunt reglementate d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Avancronica meciului Belgia – România: tricolorii se pot califica astăzi în fazele eliminatorii ale Euro 2024

G4Media acum 26 minute
Confruntarea de la ora 22:00, de pe RheinEnergieStadion din Köln, dintre Belgia și România închide etapa a doua a grupei E și poate încheia așteptările românilor în privința unei calificări într-o rundă eliminatorie. Duelul se va putea vedea pe Pro

Două persoane sunt resuscitate, după ce maşina în care se aflau a căzut într-o râpă

Mediafax acum 27 minute
„Sectia de pompieri Cimpeni intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi descarcerare la un accident rutier pe DN 75 pe raza loc. Muncelu. Din informaţiile preliminare ar fi vorba despre un autoturism răsturnat în afara carosabilului, posib

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 3 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Cântărețul Florin Decuseară a MURIT la doar 46 de ani. Artistul a căzut de la înălțime la Centrala de la Cernavodă

Gandul acum o ora
Cântărețul Florin Decuseară a murit la doar 46 de ani. Apropiații artistului au dat vestea tragică pe rețelele de socializare. Cântărețul Florin Decuseară a fost în stare gravă, după ce a căzut de la înălţime la Centrala de la Cernavodă. Artistul, î

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum 56 minute
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 3 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

UPDATE - ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA / Instabilitate atmosferică în jumătate de ţară de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică dimineaţă

News.ro acum o ora
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

UPDATE - Trafic feroviar oprit temporar pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni după ce locomotiva unui tren privat de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările adiacente / Traficul a fost reluat la 9.30

News.ro acum 3 ore
Traficul feroviar este oprit temporar sâmbătă, pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni, după ce locomotiva unui tren de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările Vadu Lat, Grădinari şi Videle.

Euro 2024. Ziua în care milioane de români stau cu ochii pe Echipa Naţională: România înfruntă Belgia. Se fac toate calculele: Un succes al României, sau chiar şi o remiză, le poate asigura tricolorilor prezenţa în optimi. Dacă România va învinge Belgia, în conturile FRF ar intra 12,75 mil. euro

Mediafax acum 44 minute
Una dintre cele mai mari surprize ale primei zile a fost înfrângerea Belgiei în faţa Slovaciei în Grupa E. Echipa lui Domenico Tedesco şi-a creat numeroase ocazii, dar nu a reuşit să le finalizeze, antrenorul recunoscând chiar el: „Nu pot spune echi

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

29°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

34°
sâm.

20°/37°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°