La 15 noiembrie 1987, muncitorii de la Întreprinderea de Autocamioane Braşov au avut curajul să-şi ceară drepturile. S-au ales cu condamnări penale executate la locul de muncă. Întocmai ca în Evul Mediu, când leproşii erau scoşi afară pe porţile oraşului, curajoşii tineri au fost alungaţi din "cetatea industriei". Li s-a spus că făcuseră de râs Braşovul şi că nu merită să îl mai revadă vreodată.
În oraşele unde li se stabilise domiciliu obligatoriu au fost primiţi cu răceală şi ostilitate. Ancheta dură, procesul-spectacol ţinut în faţa colegilor chiar la Clubul Întreprinderii de Autocamioane Braşov (IAB), condamnarea la locul de muncă, deportarea din Braşov şi domiciliul obligatoriu, ruperea de familie, statutul de personaje dubioase în ochii noilor colegi, stima de sine şi psihicul zdruncinate - toate acestea le-au resimţit din plin muncitorii braşoveni. Soţiile şi copiii, fără să fi fost implicaţi în iureşul evenimentelor, au pătimit la rându-le. Cadrele de conducere de la IAB au fost destituite din funcţii şi mutate la alte întreprinderi din ţară. Din câte arată faptele, toţi cei care au avut cu evenimentele o legătură cât de mică au fost împrăştiaţi din zonă, intenţia clară a autorităţilor fiind să îi ţină cât mai departe de Braşov.
PRAF ÎN OCHI
Despre ancheta ce a urmat "obrăzniciei" de a sfida regimul Ceauşescu nu putem şti astăzi mai mult decât îşi aminteşte această categorie de victime în viaţă ale comunismului, de care nici o autoritate a statului şi nici un "investigator-inchizitor" contemporan par a nu mai vrea să ştie.
Des invocatul Consiliu Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), teoretic deţinător al cheilor de acces către multe dintre misterele trecutului regim, oferă spre studiu un singur dosar conţinând aproape 150 de file. Doar atât despre cel de-al doilea mare protest colectiv împotri
