Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cartel Alfa: Pensia medie este foarte mica in Romania desi contributia salariatului este foarte mare

Publicat in Romania Libera, luni 16 noiembrie 2009 ·

Pensiile in Romania sunt foarte mici in ciuda contributiilor mari ale salariatilor, rata de acoperire a pensiei din salariu fiind de doar 38 %, din cauza diminuarii drastice a numarului de angajati si a cresterii celui de pensionari, a declarat luni, vicepresedintele CNS "Cartel Alfa", Petru Dandea, citat de Mediafax.

Petru Dandea a declarat, luni, la lansarea unui raport privind sansele de redresare a ratei de dependenta in sistemul public de pensii, realizat in parteneriat cu Academia de Advocacy, ca pensia medie in Romania este de aproximativ 620 de lei, valoare foarte mica comparativ cu nivelul contributiei platite de angajati. El a explicat ca aceasta este de 30 %, in conditiile in care in alte state europene nu depaseste 20 %.

Vicepresedintele "Cartel Alfa" a precizat ca inainte de 1990 erau patru salariati la un pensionar, ceea ce permitea ca nivelul pensiilor sa fie de 60% din ultimul salariu.

"Astazi, rata de acoperire a pensiei din salariu este de 38%. Ar trebui sa crestem numarul de contribuabili, iar noua lege isi propune acest lucru", a mai spus Dandea.

De altfel, raportul intocmit in urma unor audieri publice a relevat ca majoritatea celor audiati a sustinut necesitatea reformarii Legii 19/2000 privind sistemul de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, in special in ceea ce priveste eliminarea pensiilor speciale si necesitatea adoptarii unor masuri care sa contribuie la asigurarea viabilitatii sistemului pe termen lung si a unui nivel al pensiei care sa asigure o valoare a punctului de pensie de cel putin 45% din salariul mediu brut pe economie.

Pe de alta parte, au existat multe nemultumiri privind egalizarea si cresterea varstei de pensionare la 65 de ani.

"Egalizarea varstei de pensionare pentru femei si barbati este o problema complexa care ar trebui sa faca obiectul unor dezba

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 43 minute
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 2 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 41 minute
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 3 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 6 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Cod portocaliu de viituri în judeţul Bihor

Mediafax acum 2 ore
În intervalul joi, ora 20.50 - vineri ora 3.00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile e

O italiancă și-a dat în judecată fostul soț pentru că s-a mutat cu amanta pe aceeași stradă. „Am suferit o depresie puternică”

Ziare.com acum 6 ore
O femeie din Italia și-a dat în judecată fostul soț, după ce s-a despărțit de ea, pentru că acesta s-a mutat împreună cu amanta pe aceeași stradă, la câteva sute de metri de casa ei. Prin intermediul unui avocat, femeia a cerut daune morale, pentru

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 6 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

20°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°