Vazut intotdeauna ca un subiect fascinant, generator de speculatii si controverse, sistemul de interceptari telefonice al Securitatii, mostenit de serviciile de informatii postdecembriste, nu era, conform unor ofiteri de Securitate timiseni, chiar atat de performant, la nivel judetean putand inregistra, in 1989, "doar" 100 de posturi telefonice simultan. Toate interceptarile telefonice internationale erau interzise la nivelul Directiilor judetene de Securitate, fiind initiate si "implementate" doar de la nivel central. Un sistem cu reguli foarte clare

Desi, inainte de 1989, toate structurile statului se ocupau, intr-o masura mai mare sau mai mica, de culegerea de informatii despre "dusmanii de clasa", interceptarile telefonice, precum si cele ambientale, realizate cu ajutorul unor microfoane amplasate in puncte strategice, erau exclusiv apanajul Securitatii. Pe langa cazurile de natura politica, interceptarile mai puteau fi folosite in dosare penale cu greutate - crime in serie sau infractiuni economice grave, cu prejudicii imense pentru economia nationala.

Organele de ancheta, in speta Militia sau Procuratura, primeau doar rezultatul interceptarilor realizate de Securitate. In Timis, ca de altfel in toate judetele, persoana care dadea aprobarea pentru ascultarea unui post telefonic era seful organului de securitate teritorial. Perioada minima de ascultare era de cinci zile, dar nu existau prevederi legate de perioada maxima de monitorizare, astfel ca telefonele se puteau asculta pe viata.

Teoretic, lista celor care puteau fi ascultati in Timis de catre celebrul Serviciu S - interceptari telefonice si de corespondenta - era extrem de generos alcatuita, aproape oricine putand fi incadrat la una dintre categoriile de supecti, care plecau de la tradatori de patrie, persoane condamnate, posibili membri ai unor organizatii cu caracter fascist, membri ai