Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gemenii sunt privaţi de drepturi băneşti

Publicat in Adevarul, marți 17 noiembrie 2009 ·

Familia gemenilor Emre Yener Asan şi Elisa Alev Asan, de un an şi două luni, a câştigat în instanţă dreptul de a primi indemnizaţie dublă, ei dând în judecată Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale (AJPS) Constanţa în luna februarie a acestui an.

Magistraţii au decis că familia Asan trebuia să primească retroactiv indemnizaţia, însă tatăl micuţilor spune că nu a primit până acum niciun leu.

Luptă pentru drepturile lor de la câteva luni

După aproape opt luni, familia a intrat în posesia deciziei şi ar trebui să primească retroactiv lunar 1.200 de lei, în loc de 600 de lei, cât au primit până la emiterea legii. Tatăl copiilor este cel care primeşte indemnizaţia, conform Deciziei nr. 15.855 din 11 decembrie 2008.

Procesul a fost câştigat invocându-se Ordonanţa de Urgenţă nr. 148/2005, unde se precizează că indemnizaţia pentru creşterea copilului, stimulentul şi concediul se cuvin pentru fiecare dintre primele trei naşteri, prin naşteri înţelegându-se aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii. Avocatul familiei a invocat legea, care spune că indemnizaţia lunară se raportează la numărul de copii născuţi.

Un an privaţi de jumătate din suma cuvenită

Gemenii ar fi trebuit să primească retroactiv drepturile băneşti, începând cu data de 4 noiembrie 2008, însă acest lucru nu va fi posibil. „Agenţia refuză să emită decizia privind acordarea indemnizaţiei, fără un temei legal“, a declarat tatăl copiilor. Mariana Fătu, purtătorul de cuvânt al AJPS Constanţa, a declarat că 60 de familii primesc retroactiv indemnizaţie dublă.

Cât despre cazul gemenilor Asan, purtătorul de cuvânt a declarat: „În 26 august am primit sentinţa şi am depus recursul pe 3 septembrie la Curtea de Apel Constanţa. Aşteptăm hotărârea şi, dacă decizia va fi favorabilă gemenilor, vom face o adresă către Minister pentru a pune în aplicare legea“.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în cinematografia din România Îndrăgita actriță Ileana Stana Ionescu a decedat

Ziua Constanta acum 28 minute
Ileana Stana Ionescu, una dintre cele mai respectate și apreciate actrițe din România, a decedat duminică, 30 iunie, la 87 de ani. A avut o mulțime de roluri memorabile de-a lungul timpului, însă ulterior a decis să se retragă din lumina reflectoare

Persoană căzută cu paraşuta la Aerodromul Clinceni. S-a deschis dosar penal

Mediafax acum 33 minute
„Pompierii ISU B-IF intervin pe pista Aerodromului Clinceni pentru acordarea asistenţei medicale unei persoane căzute cu paraşuta la aterizare”, a transmis ISU. La faţa locului intervin o ambulanţă SMURD şi elicopterul SMURD. Evenimentul s-a produs

Premierul ungar Viktor Orban vrea o alianță a partidelor europene de extremă dreaptă: „O nouă epocă începe”

Adevarul acum 51 minute
Premierul ungar Viktor Orban a anunțat intenția de a forma un nou grup parlamentar european, împreună cu partidul de extrema dreaptă austriac şi mişcarea centristă a fostului premier ceh Andrej Babis, denumit „Patrioţi pentru Europa”.

Cod galben de caniculă în București: recomandările ISU pentru această perioadă

Wall-Street.ro acum 43 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică cod galben, pentru municipiul București și județul Ilfov, valabilă între 30 iunie și 1 iulie. Valul de căldură va persista, iar temperaturile maxime vor fi în continuare deos

Peste 134.000 de candidați susțin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului

Press Alert acum 36 minute
Foto: Arhivă Peste 134.000 de candidați susțin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului, cea la Limba și literatura română. Potrivit Ministerului Educației, în țară sunt organizate 477 centre de axamen. Probele scrise din prima sesiune a examenului

Bacalaureat 2024 Luni, 01 iulie, prima probă. Iată ce obiecte sunt interzise la examen

Ziua Constanta acum 21 minute
Încep probele scrise la Bacalaureat 2024, începând de luni, 01 iulie. Probele scrise din prima sesiune (iunie - iulie) a examenului național de bacalaureat 2024 se vor desfășura în perioada 1 - 5 iulie în 477 de centre. Iată ce obiecte sunt interz

Biden se întâlneşte cu familia la Camp David pentru a discuta despre viitorul campaniei sale de realegere după dezbaterea dezastruoasă

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Joe Biden este aşteptat să discute despre viitorul campaniei sale de realegere cu familia sa la Camp David, duminică, după o dezbatere televizată la nivel naţional care i-a îngrijorat pe mulţi colegi democraţi cu privire la capacitatea

VIDEO Mesaj al tricolorilor pentru absolvenţii de liceu: Să luaţi note mari la Bacalaureat

Mediafax acum 3 ore
„Pentru o parte din tinerii noştri suporteri urmează cel mai important examen de până acum: Bacalaureatul, aşa că vă urăm mult succes, să fiţi inspiraţi şi să luaţi note cât mai mari”, a transmis Nicolae Stanciu, într-un mesaj video postat pe pagina

Incendiu la o stație GPL din Mehedinți în urma unui accident rutier. Cum a pornit focul VIDEO

Ziare.com acum 59 minute
Un accident rutier a provocat un incendiu la o stație GPL din județul Mehedinți. Potrivit Potrivit Centrului Infotrafic, în urma impactului, unul dintre autoturisme a ricoşat într-un recipient GPL al unei staţii GPL. Astfel, a pornit incendiul. Pomp

"Ruşine", "Eşec naţional" - presa italiană, furioasă după eliminarea campioanei europene en-titre în optimi la Euro-2024

News.ro acum 2 ore
Eliminarea Italiei, campioana europeană în exerciţiu, în optimile de finală ale Euro-2024, sâmbătă, în faţa Elveţiei, nu a fost o surpriză pentru presa italiană, care a descris-o drept "o ruşine", "un eşec naţional" şi "un naufragiu". "O ruşine", ti

Vremea

București
acum

34°
dum.

21°/35°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

19°/28°
Iasi
acum

33°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
Constanta
acum

32°
dum.

22°/32°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/31°
mar.

18°/23°
mie.

16°/18°
Timisoara
acum

31°
dum.

21°/34°
lun.

22°/34°
mar.

17°/24°
mie.

15°/28°