Mulţi pietreni au contractat firme de construcţii ca să-şi anvelopeze blocurile şi au cheltuit de patru ori mai puţin
Blocul C5 de pe Strada Liliacului din Piatra Neamţ a fost reabilitat termic de către proprietari, care nu au mai aşteptat să le vină rândul în programul desfăşurat de Primărie.
În loc să aştepte cu anii banii de la municipalitate, mulţi pietreni preferă să-şi anvelopeze blocul pe cont propriu. „Nu am mai avut răbdare să ne vină rândul. Am preferat să plătim integral izolarea blocului, dar să intrăm în sezonul rece fără probleme“, a precizat Vasile Angheluţă, unul dintre proprietarii din scara B a blocului C5.
Proprietarii de apartamente din bloc au contractat o firmă de construcţii, cu care au semnat contracte individuale, şi au adaptat proiectul de reabilitare la condiţiile deja existente, alegând o variantă economică.
Scara B a fost izolată termic pe toată înălţimea, dar numai pe faţada de la intrare, pentru că proprietarii au considerat că pe partea cu pereţii exteriori ai bucătăriilor şi cu balcoanele de la sufragerii nu este nevoie de reabilitare. „Toate apartamentele de pe scara B au avut deja termopane şi nu a mai fost nevoie să dăm bani pentru ele. Firma cu care am lucrat ne-a cerut 60 de lei pentru un metru pătrat de perete izolat termic“, a mai spus Angheluţă.
Suma totală pe care fiecare proprietar va trebui să o plătească rezultă din suprafaţa izolată termic, de aproximativ 20 de metri pătraţi. „Astăzi am ridicat schelele de la blocul C5 de pe Liliacului şi încă nu am făcut calculele pentru fiecare apartament, dar va rezulta o sumă de circa 1.200 de lei“, a precizat Petru Gavril, reprezentantul firmei de construcţii.
Reabilitarea termică a blocurilor prin finanţarea Primăriei este anevoioasă. „Au fost finalizate 10 blocuri, iar în lucru se află, în acest moment, alte 42. Până în 2010 sunt planificate pent