Profesorul focşănean de limba română este o enciclopedie ambulantă în materie de istorie dar şi un pasionat scriitor.
La vârsta de 70 de ani, profesorul Ştefan Neagu face parte elita condeierilor vrânceni pentru care istoria acestor locuri încărcate de legende are puţine secrete.
Calificat ca profesor de limba şi literatura română, dar şi limba franceză „Dodică”, numele sub care este cunoscut apropiaţilor, este mai degrabă un erudit profesor de istorie, care şi-a petrecut ultimele două decenii din viaţă studiind arhivele.
„Bilanţul ultimilor zece ani este concretizat în apariţia a peste zece monografii cuprinzând oameni şi locuri din toată zona Vrancei, inclusiv cea natală, căreia i-am dedicat o atenţie specială, monografia comunei Tulnici fiind cartea mea de căpătâi”, ne spune Ştefan Neagu.
Inspirat de viile Vrancei
Eruditul profesor a scris despre cei 100 de ani de învăţământ viticol de la Odobeşti, despre 50 de ani de existenţă a Liceului de la Vidra, a făcut monografia liceului la care a predat cea mai mare parte a vieţii, Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu”.
A vrut să lase istoriei literare poveştile unor localităţi de care este legat sufleteşte şi astfel a aşternut pe hârtie monografiile comunelor Păuleşti şi Tulnici.
Acum are sub tipar o lucrare fundamentală care prezintă cu date certe viaţa comercială a oraşului Focşani de la 1546 şi până la 1948, când a avut loc naţionalizarea.
„Pentru cercetarea documentelor am studiat ani de zile arhivele din Focşani, am fost şi la Arhivele Centrale de la Bucureşti, dar şi la arhiva Episcopiei Romanului sau la Biblioteca „Bogdan Petriceicu Hasdeu” de la Chişinău, locuri de unde am obţinut, pe cheltuiala proprie, informaţii preţioase”, spune pasionatul cronicar.
Marcat de lupta anti-comunistă
La ora actuală, Ştefan Neagu lucrează la o carte intitu