S-a discutat mult, zilele astea, pornind de la emisiunea băieților de la Top Gear, despre imaginea proastă pe care-o are România în afară. Dați-mi voie să mă doară puțin în cot, astăzi, de cum ne văd cei din afară și să discut despre imaginea pe care-o are România înăuntru, la ea acasă. Despre ce vede România însăși când se zgâiește ca proasta în oglindă. Nu văd de ce ne-ar preocupa ce gândesc străinii, atâta timp cât o mare parte dintre români mai au un pic și-și pun ștreangul de gât, de disperare și de nervi.

România e țara în care ți se prăjește bebelușul de viu, la maternitate. Pentru că (am aflat între timp detalii despre cazul de la Spitalul Sf. Ioan) e în grija unei asistente care are de alergat singură (singură!) între 30 de nou-născuți și pentru că a fost băgat, la pachet cu alt bebeluș, într-un incubator stricat (stricat!), ai cărui pereți s-au încins și l-au făcut friptură. România e țara în care e posibil să ți se strige, atunci când naști, “Impinge, fă, când l-ai făcut nu strigai așa, ți-a plăcut, acuma de ce țipi?”. România e țara în care sistemul sanitar aproape că ar trebui umplut de popi, care să te vindece prin rugăciuni. Fiindcă doctorii, cu dotările pe care le au la dispoziție, cu haosul în care funcționează, cu cultura lui “Merge și-așa, îl legăm c-o sârmă, poate se repară” în sânge și cu cinismul dobândit în zecile de ani în care și-au compensat salariile mizerabile prin șpăgi, nu au mari șanse de succes. Și nici chef prea mult să-și mai facă treaba.

România e țara care se pregătește să scoată din școli semianalfabeți, din cauză că sistemul de învățământ e praf-praf și pulbere-pulbere.

România e țara în care sistemul juridic e corupt, e țara fără drumuri, e țara țepelor, a șpăgii, a mârlăniei și a incompetenței.

România e țara în care aparatul de stat e plin de grupuri de câte 20 de oameni care se țin toți de aceeași hâr