Edilii din Swindon, un oraş din sudul Angliei, au anunţat azi că vor oferi servicii gratuite de internet, graţie tehnologiei wi-fi, tuturor celor 186.000 de locuitori ai urbei. Iniţiativa este o premieră în Marea Britanie, relatează Telegraph.co.uk. Autorităţile locale au instalat o reţea cu 1.400 de puncte de acces în oraş, asemănătoare unor "wireless routers" ce le vor oferi locuitorilor o conexiune la internet fără să fie nevoiţi să plătească un abonament, scrie AFP.
Proiectul costă peste un milion de euro şi este finaţat din fonduri publice şi private, însă în timp va aduce bani la bugetul local, potrivit municipalităţii.
Oferta nu e chiar perfectă. Locuitorii, dar şi reprezentanţii companiilor pot să navigheze pe internet gratis, însă au acces doar câteva ore pe zi. Dar cine vrea să stea on-line cât e ziua de lungă se pot abona la un preţ mult mai mic decât cel oferit de furnizorii privaţi.
Compania care a iniţiat proiectul Digital City UK Ltd şi care deţine 35 la sută dintre abonaţii din Swindon, speră să ducă oferta şi în alte oraşe britanice.
În timp, locuitorii din Swindon vor avea parte şi de alte oferte, precum supravegherea locuinţei sau informaţii în timp real despre energia electrică consumată ori calitatea aerului.
Prima fază a proiectului va fi lansată la începutul lunii viitoare, iar reţeaua va fi completă în aprile 2010.
CITIŢI ŞI:
Internetul, noul Turn Babel