Birourile permanente ale celor doua Camere s-ar putea reuni maine pentru a discuta calendarul audierilor ministrilor propusi de Liviu Negoita si data la care sa se pronunte plenul reunit. Aceasta, in conditiile in care lista cu ministri si programul de guvernare au ajuns in Parlament de la inceputul saptamanii trecute. Anuntul convocarii BP a venit de la presedintele Camerei, Roberta Anastase, potrivit careia omologul sau de la Senat, Mircea Geoana, i-a transmis ca o asemenea sedinta nu poate avea loc mai devreme de maine. "Se antreneaza pentru intalnirea cu candidatii la presedintie pana miercuri", a glumit Anastase.
"Inteleg ca dupa casetele domnului Obama si antrenamentele domnului Vanghelie", a mai comentat presedintele Camerei. Pe de alta parte, conducerea PDL si-a mandatat ieri senatorii sa-l reclame pe Geoana la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, pe motiv de neindeplinire a atributiilor legale. "Am analizat si condamnam atitudinea iresponsabila a presedintelui Senatului, Mircea Geoana, care refuza convocarea Camerelor reunite, astfel incat Parlamentul sa ia o decizie legata de guvernul lui Liviu Negoita", a declarat ieri prim-vicepresedintele PDL ,Adriean Videanu.
Birourile permanente ale celor doua Camere s-ar putea reuni maine pentru a discuta calendarul audierilor ministrilor propusi de Liviu Negoita si data la care sa se pronunte plenul reunit. Aceasta, in conditiile in care lista cu ministri si programul de guvernare au ajuns in Parlament de la inceputul saptamanii trecute. Anuntul convocarii BP a venit de la presedintele Camerei, Roberta Anastase, potrivit careia omologul sau de la Senat, Mircea Geoana, i-a transmis ca o asemenea sedinta nu poate avea loc mai devreme de maine. "Se antreneaza pentru intalnirea cu candidatii la presedintie pana miercuri", a glumit Anastase.
"Inteleg ca dupa casetele domnului Obama si antrenamentele