Revoluţia de la Timişoara ascunde până în ziua de azi unul dintre cele mai tenebroase episoade ale istoriei noastre moderne. Un episod abominabil care aminteşte mai curând de rugurile Inchiziţiei: este vorba despre câteva zeci de cadavre din spital, încărcate într-o dubă frigorifică şi duse la Crematoriul "Cenuşa" din Bucureşti, unde au fost incinerate în secret.
Un gest cumplit, expresie a unui dispreţ inuman, care i-a preschimbat pe reprezentanţii autorităţilor comuniste într-o şleahtă ordinară de profanatori de cadavre. Şi, ca să ascundă definitiv grozăvia crimei lor, au aruncat cenuşa morţilor într-un canal colector.
Timişoara, 16 decembrie 1989: un lanţ întreg de decizii administrative îndreptate împotriva pastorului reformat Laszlo Tökes a scos o mulţime de oameni indignaţi în stradă. Oameni care în scurt timp au început să protesteze deschis faţă de Ceauşescu, dar şi faţă de comunism. Acum, toţi suntem de acord că acest prim episod a fost scânteia care a declanşat Revoluţia din Decembrie '89. Incapabil să rezolve manifestările de stradă în mod paşnic, regimul comunist nu a găsit nimic mai eficient şi mai bun de făcut decât să asmută Armata, Miliţia şi Securitatea asupra propriului popor. Iar în următoarele câteva zile Timişoara a devenit un veritabil câmp de bătălie, cu militari înarmaţi de război, aruncaţi în luptă contra unor civili ieşiţi în stradă cu piepturile goale.
Timişorenii spun că primele victime ale represiunii au apărut chiar în noaptea de 16/17 decembrie 1989. Anchetele declanşate la scurt timp după căderea regimului Ceauşescu au stabilit însă că majoritatea victimelor au fost înregistrate doar în noaptea de 17/18 decembrie. Iar un raport-sinteză întocmit de Secţia Parchetelor Militare în 1999 la zece ani de la Revoluţie susţine că: "Acţiunile militare derulate de unităţi ale Ministerului de Inter