Un slogan bun poate câştiga alegerile. „Yes, it can”, cum ar spune americanii. Dar românii au descoperit doar de 20 de ani campania electorală. Iar la primele alegeri prezidenţiale care nu coincid cu cele parlamentare, candidaţii se ceartă deja pe sloganuri şi se acuză reciproc de plagiat. Cât a evoluat sau involuat campania electorală şi democraţia României în ultimele două decenii şi cât de întemeiat ar fi sloganul românilor „20 de ani degeaba”?
La început, campania electorală a fost un spectacol. Descoperită atunci, în 1990, privită cu neîncredere de Occident, campania locală din „proaspăta” Românie democrată a descătuşat energii colosale şi a ţinut cu sufletul, ca la spectacol, o ţară întreagă. Intelectualii ironizau uşor modul candidaţilor de a-şi face campanie dar alegătorii se înghesuiau la urne, să obţină bunăstarea, în schimbul unei singure ştampile. Sloganurile erau inocente: Avem încredere în el”, iar campania se ţinea pe un singur front: TVR. În 1992, lucrurile erau aprope identice, dar ceva mai interesante. Oamenii nu ieşiseră din febra democratizării,ba mai mult, ruptura dintre Iliescu şi Roman îi ţinea cu sufletul la gură. Sloganurile aveau ca temă principală aceeaşi «încredere». Emisiunile electorale deveneau ceva mai «prelucrate», dar candidaţii tot vorbeau unii peste alţii, iar emisiile erau încă statice şi destul de plictisitoare. Încet însă, presa câştiga teren în faţa marilor adunări electorale.
Confruntarea finală dintre candidaţii la preşedinţie a fost una dintre cele mai urmărite emisiuni de televiziune din ultimii 10 ani. Experienţa electorală a convins partidele politice că deţinerea unui canal mediatic este vitală pentru rezultatele alegerilor. Astfel încât, imediat după alegeri, partidele câştigătoare şi-au asigurat controlul asupra televiziunii publice iar partidele din opoziţie au trecut la atragerea de fonduri şi investi