Diseară avem dezbatere între prezidenţiabili, dar mă îndoiesc că vom avea parte de momente memorabile. Există însă câteva astfel de momente memorabile chiar şi în scurta istorie a dezbaterilor pentru alegerile prezidenţiale din România. Ne amintim, fireşte, cu toţii, de Emil Constantinescu dându-şi jos ochelarii şi întrebându-l pe Iliescu, în 1996: “Credeţi în Dumnezeu, domnule Iliescu?”. Sau, mai recent, în 2004, cum a reuşit Băsescu să rupă ritmul în dezbaterea cu Năstase:“Măi , ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foşti comunişti? Între Adrian Năstase şi Traian Băsescu”. (Băsescu a încercat ceva asemănător şi în dezbaterea cu Crin Antonescu, atunci când a făcut gluma cu “Cred că românii se întreabă de ce nu plecăm noi” – dar Crin i-a răspuns remarcabil de bine, lăsându-l în offside: “Cred că mai mulţi se întreabă de ce nu plecaţi dumneavoastră”). Recunosc sincer că din dezbaterea Iliescu – Raţiu – Câmpeanu nu îmi amintesc decât emoţia cu care am urmărit pentru prima dată un exerciţiu democratic.
Istoria dezbaterilor televizate între candidaţii la preşedinţie începe însă chiar cu un moment memorabil, între Nixon şi Kennedy, în 1960. Transpiraţia l-a pierdut pe Nixon, iar Kennedy a câştigat prin relaxare şi prin…tenul bronzat. În 1992, pe Bush tatăl l-a costat faptul că se uita nerăbdător la ceas în timp ce publicul punea întrebări, la dezbaterea cu Clinton. Merită amintite şi oftaturile lui al Gore în dezbaterea cu George W. Bush, care au contat în lupta electorală din 2000.
La francezi, replici precum “Vous n’avez pas le monopole du coeur” dinspre Valery Giscard d’Estaing spre Mitterand, în 1974, sau “Ce soir, je ne suis pas le Premier ministre, et vous n’êtes pas le président de la République, nous sommes deux candidats à égalité” dinspre Chirac spre Mitterand, au făcut istorie. În dezbaterea din 2007, dintre