In vorbirea curenta, folosirea unor cuvinte cu incarcatura istorico-jurdica si emotionala, ar trebui sa se faca cu mult discernamant, altfel abuzul folosintei acestora intr-un context politic dat, are menirea de a induce multa confuzie semantica. Ma refer la cuvinte precum “popor”, “referendum,” ”democratie,” etc, pe care le intalnim acum frecvent pe “taraba electorala” si care, risca sa se transforme in cuvinte goale, si care, incearca sa serveasca o retorica fara valoare logico-juridica.

Domeniul de definitie al democratiei il constituie guvernarea directa a poporului. In vremurile moderne, Abraham Lincoln, al XVI-lea presedinte al Statelor Unite ale Americii, a oferit o memorabila caracterizare a democratiei ca fiind “guvernarea poporului, de catre popor, pentru popor”. De-alungul timpului insa, conceptul de democratie a comportat o evolutie, confundandu-se cu un fenomen integrator, in sensul acumularilor si articularilor valorilor morale, politice si juridice ale societatii, intr-un context bine determinat. Faptul ca in etapa actuala, desi ne aflam intr-o democratie reprezentativa, cu iz de democratie semidirecta, apelul tot mai frecvent la popor, risca sa se transforme intr-un cantec de lebada al clasei politice pe de o parte, iar pe de alta parte, conceptul de popor este confundat adeseori cu corpul electoral. Pentru evitarea confuziei de catre necunoscatori, printr-o abordare sistemica, poporul este genul, iar corpul electoral este specia. Trebuie sa subliniez faptul ca in ecuatia democratiei, corpul electoral este reprezentantul poporului si nu invers. Confuzia voita ce se incearca sa fie inoculata in constiinta sociala este aceea a invocarii poporului ca subiect activ al democratiei semidirecte si nu corpul electoral, cel care este inzestrat cu puterea reprezentativa a poporului. Aceasta confuzie, conduce la crearea unei asa-zise confuzii continue