În timp ce secuii se luptă pentru autonomie în cele două judeţe în care sunt majoritari (Harghita şi Covasna), multe dintre minorităţile aflate de sute de ani pe teritoriul României s-au împăcat cu gândul asimilării. O asimilare lentă, dar sigură, nu neapărat programată, mai degrabă un proces ireversibil de pierdere a identităţii acceptat ca unică formă de supravieţuire. Sursa: Adi DobreSursa: Adi DobreSursa: Adi DobreSursa: Adi DobreSursa: Adi DobreSursa: Adi Dobre
1 /. La aproximativ 120 de kilometri de Bucureşti, în apropiere de Alexandria, în judeţul Teleorman, se află cea mai mare comunitate de bulgari de la nord de Dunăre.
Comuna Izvoarele numără aproape 3.600 de oameni, în marea lor majoritate vorbitori ai limbii bulgare vechi. Creştini ortodocşi, locuitorii din Izvoarele, dar şi cei din Calomfireşti, o altă comună teleormăneană "bulgară", se declară totuşi români.
Comuniştii au schimbat numele localităţii
Urbea teleormăneană se află într-o mică depresiune, ferită de ochii musafirilor nepoftiţi. În urmă cu aproape 500 de ani, pe un deal din apropiere, numit acum Dealul Ciumatului, s-au stabilit câteva familii de bulgari şi sârbi. Au trăit în bordee, săpate direct în deal. După o epidemie de ciumă, ei s-au mutat în vale. De la "cuiburile" săpate în pământ, localitatea a fost botezată mai întâi Valea Găuriciului, iar mai târziu, simplu, Găuriciu. Comuniştilor nu le-a plăcut denumirea şi, în 1965, Găuriciu a devenit Izvoarele.
"Până prin anii '60, la colectivizare, populaţia comunei era foarte omogenă", povesteşte Ispas Tudor, directorul Şcolii Generale din Izvoarele, un om aflat în pragul pensionării şi care, în 1990, a propus introducerea în localitate a învăţământului în limba bulgară.
"După colectivizare, bărbaţii şi-au căutat de muncă la oraş. De acolo au venit cu alte obiceiuri, şi-au ad
