Pentru ca are mereu dreptate. Pentru ca este mereu genial. Pentru ca gandirea sa este mai riguroasa decat un manual de logica simbolica.
Imi aduc aminte de un talk-show de prin 96′ cind Cristian Tudor Popescu era fata in fata cu Gabriel Liiceanu. Pe atunci, Liiceanu era un nume mai cunoscut decat “crucisatorul” presei romanesti. De altfel, spiritul critic si luciditatea onesta a gindirii sistematice popesciene abia deveneau cunoscute marelui public. CTP-ul inca era un nume in afirmare.
Si, ce sa vezi? In acea confruntare nu stiu cum, netam-nesam, se ajunge cu discutia din mizeria cotidiana romaneasca la problema ontologiei. Si, iar nu stiu cum reuseste deodata Popescu, deodata, sa il ia pe Liiceanu la rost cu ontologia. Cum? Un jurnalist pasionat de science-fiction il aducea in corzi pe filozoful jurnalului de la Paltinis?!
Nici nu apuca Liiceanu sa isi revina din doua-trei intrebari fulger ale lui Popescu ca mi-l si aduc aminte pe “crucisator” cum ii da sah mat discipolului lui Noica: “Nu e adevarat domne! Va spun eu ce este ontologia…” Pina sa il apuce nervii pe Liiceanu si sa ameninte ca pleaca din emisiune, daca ziaristul nu renunta la atitudinea sa, ma apucase pe mine risul. Imi spuneam: “ia te uite, un gazetar a ajuns sa il puna la punct si sa ii dea lectii de ontologie lui Gabriel Liiceanu!!” Dar, timpul avea sa treaca….
Filosoful ascet si-a recunoscut unele placeri si, intre timp, a facut apologia BMW-ului, iar ziaristul dornic de afirmare inca se plimba modest cu o Dacie. Spune asta ceva? In ordinea schimbarilor ar fi trebuit sa ajung sa il iubesc pe Cristian Tudor Popescu. Nu am reusit.
CTP-ul transmite un sentiment de indignare. Oricat de calm, bucuros si linistit ai fi, daca l-ai ascultat s-a dus dracului starea ta. El este acum moralistul. Cred ca, pentru el, acea intalnire cu Liiceanu ca si toate celelalte care i-au urmat a