Candidatul PSD la Presedintia României, Mircea Geoana, considera ca statul ar trebui sa îi protejeze mai mult pe românii cu venituri reduse, în special pe pensionari, una din categoriile cele mai defavorizate ale crizei economice. Totodata, Mircea Geoana sustine o Lege a pensiilor mai dreapta si mai echitabila, prin care pensiile mari sa scada si pensiile mici sa creasca, la fel ca si cele pentru invaliditate si pensiile sociale minime.
Reporter: România a înregistrat al cincilea trimestru consecutiv de scadere economica, în timp ce zece state europene au reusit sa îsi redreseze economiile. De ce nu reuseste România sa tina pasul cu restul statelor din Uniune?
Mircea Geoana, candidat PSD la Presedintia României: România este în spatele altor state, chiar din Europa de Est, pentru ca la noi criza economica a fost dublata iresponsabil de o criza politica. Este ultimul lucru de care aveam nevoie si, cu toate acestea, Traian Basescu nu s-a putut abtine. Din clipa în care a dat PSD afara din Guvern stia ce se va întâmpla cu România, pentru ca a beneficiat de analize si de studii. Dar a continuat si de mai mult de o luna de zile tine România în criza.
Rep.: Concret, cum vor fi afectati românii de aceasta criza politica?
M.G.: În fiecare zi de la declansarea crizei police, câte o mie de români si-au pierdut locurile de munca. Astazi, cinci români din zece se tem ca îsi vor pierde slujbele anul viitor, iar noua români din zece considera ca regimul Basescu – Boc a actionat gresit în fata crizei. Delegatia FMI a plecat din România, în momentul în care a constatat ca actualul presedinte este neserios si nu vrea sa dea tarii un Guvern stabil. Daca nu vom primii a treia transa din împrumutul de la FMI în acest an, statul trebuie sa se împrumute de la banci si vom pierde numai din dobânzi 42 de milioane de euro.
Rep.: Pensiile si salariile sunt în pe